Surse: Premierul ungar Viktor Orban vine în România

Premierul Ungariei Viktor Orban / Facebook Viktor Orban
Premierul Ungariei Viktor Orban / Facebook Viktor Orban
12 decembrie 2022, 11:30

Evenimentul urmează să aibă loc la Palatul Cotroceni, unde președintele Klaus Iohannis îi mai așteaptă pe oficialii țărilor partenere la acest contract. Surse politice de la București anunță semnarea unui Acord între guvernele Azerbaijanului, Georgiei, României și Ungariei privind parteneriatul strategic în domeniul transportului energiei verzi.

Potrivit Comisie Europene urmează să fie semnat un memorandum care prevede construirea un cablu subacvatic prin Marea Neagră.

În precedenta vizită în România, prim-ministrul Ungariei a afirmat, în iulie, la Băile Tuşnad, că lumea se află într-un deceniu al pericolelor şi primejdiilor şi nu crede că piloanele civilizaţiei occidentale vor începe să se dărâme. În opinia sa, fenomenul migraţionist a împărţit Europa în două şi există o bătălie între aceste două părţi. Liderul naţionalist ungar a respins viziunea unei societăţi „multietnice”. „Nu vrem să fim o rasă mixtă”, care să se amestece cu „non-europeni”, a spus el.

 

Urmărește-ne pe Google News