Sute de mii turci au ieşit în stradă, la Istanbul. Punctul final al unui marş împotriva preşedintelui Recep Erdogan
Demonstranţii au adus bannere imense cu chipul lui Ataturk, fondatorul Turciei moderne, şi pancarte pe care scria “Dreptate”.
Opoziţia şi asociaţiile pentru drepturile omului îl acuză pe Erdogan că duce Turcia pe drumul dictaturii.
Marşul a pornit de la Ankara, la iniţiativa unui politician de opoziţie, din Partidul Republican al Poporului, după ce unul dintre parlamentarii acestei formaţiuni a fost condamnat la închisoare, după tentativa de lovitură de stat de acum un an.
Pe parcursul celor 425 de km, până la Istanbul, grupul protestatarilor s-a tot mărit, iar acum, la Istanbul, a ajuns la sute de mii de oameni.
Regimul Erdogan a condamnat dur marşul de protest, i-a numit pe participanţi terorişti, însă nu a încercat să-i oprească.

