Sute de oameni și-au petrecut noaptea în gara din Timișoara, din cauza defectării unei locomotive, care a blocat alte garnituri de tren

26 august 2023, 11:33

Un tren privat care se îndrepta de la Arad spre Constanța s-a defectat și a dat peste cap tot traficul feroviar. Sute de persoane, printre care mulți copii în drum spre litoral, au rămas blocați în gări și au dormit pe unde au apucat.

Așteptarea a fost însă mai lungă decât orice estimări – nici după 3 ore garniturile nu au ajunseseră în gară.

Abia în jurul orei 3.00 dimineața, trenurile au pornit spre destinații. Pentru cei din trenul privat care a provocat avaria, coșmarul s-a prelungit ore în sir. Nici la ora prânzului nu ajunseseră la destinație, iar în unele vagoane nu a funcționat aerul condiționat.

Potrivit CFR, repararea liniilor de tensiune a durat peste 4 ore. Au fost afectate trei trenuri care aparțin operatorului național – Curtici/București, București/Arad și Oradea/Timișoara. Toate garniturile afectate de avarie au cumulat întârzieri cuprinse între două și șase ore și jumătate.

Urmărește-ne pe Google News