Sute de români se află încă în Grecia, în zonele afectate de inundaţiile catastrofale, şi au nevoie de ajutor. Imagini copleșitoare surprinse de turiști

9 septembrie 2023, 20:31

Puhoaiele au năvălit pe străduțele din Chorefto, o mică localitate turistică de pe malul Mării Egee.

Turiștii români au filmat îngroziți prăpădul care s-a dezlănțuit peste tot în jurul lor și ne-au trimis imagini copleșitoare.

Viiturile au măturat totul în cale și au adus bolovani, copaci și tone de nisip și pietriș. Terasele au fost distruse, iar drumurile rupte.

După zile întregi de ploi abundente, plajele arată dezolant.

Elena Ungureanu, turistă româncă în Grecia: Sunt undeva la 8-10 familii. (…) Sunt şi alte familii cu copilaşi mici. Cu mâncarea zilele acestea ne-am descurcat cu ce am găsit în supermarket şi ce am mai avut în frigider. Dar pentru că nu a fost curent mai mult de 48 de ore, vă daţi seama. (…) Nu se poate pleca din Chorefto, pentru că drumurile sunt rupte.

Blocați sunt și turiștii din Volos, o altă zonă turistică. Marea problemă este că autostrada Atena-Salonic este închisă în unele zone. Pot pleca doar cei care mai au bani, cu elicoptere.

Elena Ungureanu, turistă româncă în Grecia:Ne gândim la o opţiune cu elicopterul, care să ne ducă poate până în Atena. Numai că costurile sunt foarte, foarte mari.

Unele familii de români nu au reușit să ia legătura cu autoritățile și cer informații pe grupurile de suport. Pe forumuri curg mesaje disperate.

Românii care sunt în zone mai puțin afectate de inundații reușesc să plece pe rute ocolitoare. Drumul este prin munți mai lung cu aproximativ 9 ore.

Andreea Brătucu, turistă româncă în Grecia:Am reuşit să ieşim din Pelion şi ne-am blocat în Larisa, pentru că acolo s-a rupt un baraj azi-noapte şi a inundat tot. Singura cale să o luăm spre Salonic este (…) să urcăm pe autostrada Egnatia Odos. (…) În kilometri ar fi undeva la 600-700 de kilometri ocolul.

Ambasada României la Atena şi Consulatul General de la Salonic sunt în legătură cu aproximativ 200 de români surprinși de inundațiile catastrofale din ultimele zile.

Radu Filip, purtător de cuvânt MAE:Ambasada României la Atena a luat legătura cu cei care îşi anunţaseră anterior prezenţa în peninsula Pelion pentru a fi îndrumaţi să-şi notifice prezenţa prin SMS şi către autorităţile elene în vederea evacuării.

CITEȘTE și Ciclonul Daniel, sute de turiști sunt blocați în Grecia. Purtător de cuvânt MAE, la TVR Info: Suntem în legătură cu aproximativ 200 de cetăţeni români. Situaţia din zonele afectate suferă modificări de la o oră la alta

Reprezentanții Ministerului român de Externe le recomandă turiștilor să se intereseze permanent în legătură cu starea drumurilor, zonele afectate de inundații și să verifice periodic situația zborurilor, pentru că sunt în continuare multe curse anulate sau care au întârziere.

Urmărește-ne pe Google News