1 Decembrie
O slujbă de mulţumire pentru libertatea şi unitatea neamului românesc, precum şi de cinstire a eroilor care au înfăptuit Marea Unire naţională a românilor în anul 1918 va avea loc, miercuri, de 1 Decembrie, după Sfânta Liturghie, în catedralele eparhiale, bisericile parohiale şi mănăstireşti din ţară şi străinătate, anunţă Patriarhia Română.
Acces liber la parada de 1 Decembrie, cu respectarea regulilor de prevenție. Mii de oameni au venit la repetiția finală
De 1 Decembrie vom putea simți din nou, cu toții la un loc, mândria de a fi români. Autoritățile au decis ca publicul să aibă acces la parada militară de la Arcul de Triumf. Însă cu respectarea regulilor de prevenție, condiție care a putut fi testată astăzi. La repetiția finală pentru parada Zilei Naționale s-au strâns mii de persoane.
Aparate radar și patrule ale forțelor de ordine în zonele aglomerate, pe parcursul minivacanței de 1 decembrie
Zeci de mii de polițiști și jandarmi vor patrula în zonele aglomerate în minivacanța de 1 decembrie care urmează, iar pe drumuri vor fi instalate sute de aparate radar. Sunt doar câteva dintre măsurile pe care le au în vedere autoritățile pentru zilele libere.
Ședinţă solemnă a Parlamentului dedicată Zilei Naţionale a României
Pe 1 decembrie, România împlinește 103 ani. Este ziua în care sărbătorim Marea Unire. Parlamentarii au marcat evenimentul cu o săptămână mai devreme, printr-o ședință solemnă. Au adus un omagiu celor care au făcut posibilă Unirea tuturor românilor și formarea unui stat național. De la evenimentul organizat la Palatul Parlamentului au lipsit președintele Klaus Iohannis și actualul șef al guvernului, Florin Cîţu. TVR 1 a transmis LIVE evenimentul din Parlament.
Parada militară de 1 Decembrie din Capitală, în format restrâns; ceremonii de mică amploare în unele garnizoane
Militari şi specialişti din MApN, MAI, SRI, STS şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, cu mijloace tehnice terestre şi aeriene, vor participa la parada militară organizată de Ziua Naţională în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti.
Minivacanța de 1 decembrie. Unii proprietarii de pensiuni au redus prețurile, alții au închis afacerile
Minivacanța de 1 decembrie bate la ușă, așa că mulți dintre români sunt în febra rezervărilor. Preferințele însă s-au schimbat! Unele destinații la modă în anii trecuți sunt acum cu lacătul pe ușă, pentru că mulți s-au orientat spre destinații mai apropiate, cu prețuri atractive. Apreciate cu adevărat sunt cele care oferă și produse tradiționale și posibilități de relaxare.
Turiștii și hotelierii își fac planuri pentru minivacanța de 1 decembrie
În așteptarea sezonului de schi și al unei ierni cât mai darnice în zăpadă, turiștii, dar și hotelierii de la munte își fac deja planuri. Minivacanța de 1 decembrie este aproape o certitudine. Așa că ofertele au început să apară. La fel și fulgii de nea.
Ministerul Muncii propune ca ziua de luni, 29 noiembrie 2021, să fie liberă
Ministerul Muncii a iniţiat un proiect de hotărâre de Guvern prin care ziua de luni, 29 noiembrie, să fie liberă, potrivit unui anunţ al instituţiei, remis, joi.
Generalul Ion Dobran, singurul pilot român de vânătoare din Al Doilea Război Mondial, care mai este în viață, a împlinit astăzi 102 de ani
Singurul pilot român de vânătoare din Al Doilea Război Mondial, în viață, a împlinit astăzi 102 de ani.

