#NOISUNTEMROMANIA Stația de oxigen, locul în care se duce bătălia teribilă pentru viață. O poveste din spitalul Orșova, Mehedinți

În toate aceste luni, spitalele s-au transformat într-un câmp de luptă. Așa s-a întâmplat și la spitalul Orșova, din Mehedinți. Două arme au fost permanent folosite deopotrivă de medici și pacienții lor: oxigenul și un psihic de fier. Și totuși, fiecare caz în parte are drama sau dificultățile sale. Pentru colegul nostru Mihai Bădescu, ea a avut un final fericit pe care ni-l povestește acum, la câteva săptămâni de la momentele grele prin care a trecut.

#NOISUNTEMROMANIA Manifestări restrânse de Ziua Națională în orașul Marii Uniri, după ce carantina a fost prelungită. Sute de stejari plantați la Buzău, în memoria ostașilor căzuți în Primul Război Mondial

Fără fast, concerte și fasole cu ciolan, 1 Decembrie a fost o sărbătoare mai mult în sufletul și casa fiecărui român. Iar acolo unde s-au organizat totuși evenimente, au fost restrânse și, desigur, fără public. Câțiva români au găsit un mod aparte prin care să arate că-și iubesc țara.

Ceremonii restrânse de 1 Decembrie. Iohannis: "Gândurile noastre se îndreaptă către eroii acestui an, personalul medical şi toţi cei care se sacrifică pentru a opri răspândirea virusului, dar şi către victime"

Arcul de Triumf, locul tradiţional în care se desfăşura parada de Ziua Naţională, a fost anul acesta aproape pustiu. Parada de 1 Decembrie a fost înlocuită cu o festivitate de mici dimensiuni, la care au luat parte doar oficiali şi presă, fără public. Preşedintele Klaus Iohannis a încheiat ceremoniile de anul acesta printr-un discurs în care a vorbit despre sacrificiu şi unitate. Ca în fiecare an, Televiziunea Română a fost partener oficial al transmisiunilor de 1 Decembrie şi a oferit semnal tuturor posturilor de televiziune.

1 Decembrie, Ziua Marii Uniri. Când şi cum a fost sărbătorită Ziua Națională a României. Unde pot fi urmărite ceremoniile oficiale care nu sunt deschise publicului

Începând din anul 1866, România şi-a sărbătorit Ziua naţională în 10 mai, în 23 august şi, din 1990, în 1 decembrie. Reper în calendarul sărbătorilor naţionale, românii au participat mereu în număr mare. Şi-au cinstit patria şi regele, au fost scoşi la defilări şi la manifestări de elogiere a comandantului suprem, iar în ultimii ani, românii de pretutindeni sărbătoresc un act de voinţă al naţiunii române, Marea Unire de la 1 decembrie 1918. Aproximativ 150 de militari din Ministerul Apărării Naţionale vor participa, începând cu ora 11.00, la ceremonia oficială organizată de MApN în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti. Evenimentul nu este deschis publicului.

#NOISUNTEMROMANIA Pregătiri pentru sărbătorirea Zilei Naționale. Ceremoniile restrânse vor fi transmise în direct de TVR pe 1 Decembrie, de la ora 10.00

La Arcul de Triumf din Capitală, armata a făcut ultimele repetiţii pentru Ziua Naţională, chiar dacă anul acesta nu vom avea o paradă. Din cauza pandemiei, parada de 1 Decembrie a fost înlocuită cu o festivitate de mici dimensiuni. Dacă în anii trecuţi la paradă luau parte în jur de 3.000 de militari şi câteva sute de blindate, acum la Arc vor fi doar 150 de reprezentanţi ai armatei. Toate evenimentele se vor regăsi într-o ediţie specială #NOISUNTEMROMÂNIA, care va începe la ora 10.00. Cele mai bune imagini le veţi în găsi în toate jurnalele de ştiri, dar și pe site-ul nostru. De Ziua Naţională, Ştirile TVR dau voce visurilor, dorinţelor şi ambiţiilor noastre, ale tuturor. Pentru ca toata lumea să spună cu mândrie: "Noi suntem România".