10 mai
Familia Regala a României a făcut astăzi o călătorie istorică cu trenul construit pe vremea Regelui Ferdinand, pentru a sărbători 145 de ani de la câştigarea independenţei României. Trenul Regal a oprit în patru gări şi a fost întâmpinat de mii de oameni, care au aşteptat cu emoţie şi veselie să-i vadă pe urmaşii Regelui Carol I, suveranul care a reuşit să aducă românilor independenta faţă de Imperiul Otoman.

Președintele Iohannis, de Ziua Independenței: Semnificația zilei de 10 Mai 1877 este cu atât mai relevantă astăzi, când un stat independent este supus unei agresiuni barbare
Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Independenței Naționale a României, în care arată că aniversăm 145 de ani de la declararea Independenței României "într-un context deosebit de complicat pentru Europa, generat de războiul brutal și neprovocat declanșat de Federația Rusă împotriva unui alt stat suveran, Ucraina."

10 mai - O zi fără pantofi, pentru a conştientiza valoarea lucrurilor simple
Fiecare zi este specială şi merită celebrată, mai ales atunci când există motive în plus în calendar. Fie că este vorba despre sărbători cunoscute în toată lumea, sau de ocazii mai puţin ştiute, în orice zi a anului există cel puţin o sărbătoare demnă de atenţie, ce oferă un motiv în plus atât de amuzament, cât şi de extindere a ariei de cunoaştere sau de sporire a gradului de conştientizare.

10 mai, semnificaţii majore pentru istoria României. Sosirea lui Carol, Independenţa şi Regatul. Programul Trenului Regal
La 10 mai, în 1866, prinţul Carol de Hohenzollern - Sigmaringen depunea jurământul ca domnitor, în 1877 Vodă Carol proclama Independenţa României, după secole de stăpânire otomană, şi în 1881, domnitorul Carol I era încoronat ca prim rege al noului Regat al României. Din 1866 până în 1947, 10 mai nu a fost doar Ziua Regalităţii şi a Independenţei, ci şi Ziua naţională a României, sărbătorită cu mare bucurie de români. În Piața Palatului Regal are loc o ceremonie militară. Din 2015, ziua de 10 mai este din nou sărbătoare naţională.

10 mai, semnificaţii majore pentru istoria României. Sosirea lui Carol, Independenţa şi Regatul
La 10 mai, în 1866, prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen depunea jurământul ca domnitor, în 1877 Vodă Carol proclama Independenţa României, după secole de stăpânire otomană, şi în 1881, domnitorul Carol I era încoronat ca prim rege al noului Regat al României. Din 1866 până în 1947, 10 mai nu a fost doar Ziua Regalităţii şi a Independenţei, ci şi Ziua naţională a României, sărbătorită cu mare bucurie de români. În Piața Palatului Regal are loc o ceremonie militară. Din 2015, ziua de 10 mai este din nou sărbătoare naţională.
Ziua Regalității, celebrată fără evenimente anul acesta. Cum arăta 10 Mai odinioară
Ziua Regalității, sărbătorită pe 10 mai, e una fără evenimente anul acesta. În ultimii ani ne-am obișnuit ca Palatul Elisabeta să-și deschidă porțile pentru mii de români. Acum, însă, momentul e marcat doar prin mesaje și coroane de flori la statuia regelui Carol I și la bustul regelui Mihai.

10 mai, semnificaţii majore pentru istoria României. Sosirea lui Carol, Independenţa şi Regatul
La 10 mai, în 1866, prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen depunea jurământul ca domnitor, în 1877 Vodă Carol proclama Independenţa României, după secole de stăpânire otomană, şi în 1881, domnitorul Carol I era încoronat ca prim rege al noului Regat al României. Din 1866 până în 1947, 10 mai nu a fost doar Ziua Regalităţii şi a Independenţei, ci şi Ziua naţională a României, sărbătorită cu mare bucurie de români. În Piața Palatului Regal are loc o ceremonie militară. Din 2015, ziua de 10 mai este din nou sărbătoare naţională.
Garden Party la Palatul Elisabeta, de Ziua Regalității
Sute de români au ţinut să fie alături de Familia Regală astăzi, pe 10 Mai, de Ziua Regalității. În anii recenți, această sărbătoare este marcată de Garden Party-ul de la Palatul Elisabeta.

Evenimente organizate de Ziua Regalității
Mai multe concerte, o competiţie de oină şi tradiţionalul „Garden Party” de la Palatul Elisabeta se numără printre evenimentele organizate cu ocazia Zilei Regalităţii (10 mai), care se vor desfăşura până pe 17 mai.
- 1
- 2