a murit regele mihai
A fost rege la 6 ani, a fost detronat de propriul tată. Reîntors pe tron a domnit în vâltoarea războiului și a fost forțat să abdice. A fost pilot de încercare, dar și broker la New York. În aproape un secol de viață, Regele Mihai al României a trăit momente speciale. Pe câteva dintre ele le-a povestit, de-a lungul vremii, la Televiziunea Română.
Directorul Casei Regale: Vom face un album cu cele mai impresionante 96 de fotografii de la funeraliile Regelui Mihai
Românii care l-au însoțit pe ultimul drum pe Majestatea Sa Regele Mihai au ocazia să intre în istorie. Fiecare dintre ei poate trimite una dintre fotografiile pe care le-a făcut în timpul ceremoniilor. Doi dintre organizatorii funeralilor vor aduna aceste imagini pentru a realiza un album.
Vlad, elevul care a îngenuncheat la catafalcul Regelui Mihai: Am făcut ce am simțit. Mi s-a părut un gest normal
„O imagine cât o mie de cuvinte”. Așa au descris jurnaliștii fotografia în care un elev a îngenunchiat în fața sicriului cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai. Adolescentul învață la Colegiul "Sfântul Sava" din București, școala în care a învățat și Regele și a acceptat să ne explice gestul pe care l-a făcut la Palatul Regal.

Mesajul fostului principe Nicolae, după moartea Regelui Mihai
Nepotul Regelui Mihai, Nicolae, a postat pe contul său de Facebook un mesaj prin care le mulțumește tuturor românilor pentru gândurile transmise după moartea Regelui Mihai.
TVR, în topul EBU al celor mai accesate știri. Colega noastră Roxana Zamfirescu, intervenție la TV5
Funeraliile Regelui Mihai, transmise sâmbătă în exclusivitate de TVR, au fost preluate de zeci de televiziuni internaționale și difuzate de sute de ori. Acest lucru a urcat TVR pe locul 16 într-un top EBU al celor mai accesate 50 de știri.
Rugăciuni speciale la Curtea de Argeș, pentru Regele Mihai
După lunga zi a despărțirii, oamenii au continuat să vină la Curtea de Argeș pentru a-i aduce un ultim omagiu Regelui Mihai. Astăzi, fostul suveran a fost pomenit și în liturghiile din biserici, atât la Curtea de Argeș, cât și la Săvârșin, locul de suflet al Majestății Sale.
Regele Mihai, așezat în pământ românesc. Românii l-au condus pe fostul suveran pe ultimul drum
Pământul românesc l-a primit ieri pentru totdeauna pe Regele Mihai. Românii l-au condus pe fostul suveran pe ultimul drum, de la Palatul Regal la Catedrala Patriarhală, apoi la Gara Regală Băneasa şi, de acolo, la Curtea de Argeş. Peste tot, mulţimea l-a aclamat şi i-a adus flori într-o imensă şi impresionantă procesiune, la care au participat zeci de mii de oameni, dar şi regi, regine şi prinţi din toată lumea. După un lung exil şi o istorie nedreaptă, Regele Mihai şi-a găsit liniştea pe veci, alături de Regina Ana, în noua Catedrală Arhiepiscopală din Curtea de Argeş. În onoarea ultimului monarh al României, la înmormântare, s-au tras 21 de salve de tun.
Ultima zi pe tron. Cum a fost Regele Mihai I alungat de comuniști, în 1947
Să ne amintim şi momentul dureros în care Regele Mihai a fost alungat din ţară. Pe 30 decembrie 1947, comuniştii i-au confiscat patria, iar pe noi ne-au aruncat în ani grei de dictatură. Oamenii nu au avut niciun cuvânt de spus: o mână de securişti, sprijiniţi de militari sovietici, au decis în numele unei ţări care nu i-a vrut niciodată. Pentru Rege era începutul exilului, pentru România - începutul infernului.
Amintirile unui fost soldat în slujba Regelui. Garda Regală, ultima linie de apărare a suveranului
Unul dintre ultimii soldaţi ai Gărzii Regale îşi aminteşte cu nostalgie de perioada în care l-a slujit pe Rege. L-a apărat pe fostul suveran şi i-a fost sprijin în clipele de cumpănă. Unitatea de elită din care a făcut parte l-a protejat pe Regele Mihai în anii '40 ai secolului trecut.