Grăsimile hidrogenate sunt periculoase pentru sănătate. Din 2021 va fi interzisă comercializarea produselor care le conțin. Vor fi schimbate rețetele în cazul unor produse precum margarina sau chipsurile

Din primăvara anului viitor ne luăm adio de la margarină, popcorn pentru microunde, supe la plic, chipsuri, napolitane - adică acele produse alimentare care au un conținut ridicat de acizi trans, periculoși pentru sănătate. Actul normativ care interzice comercializarea acestora a fost deja aprobat de Parlament. Au comentat subiectul la emisiunea Ca'n viață - Simona Carniciu, medic specialist diabet, nutriție și boli metabolice și doctor în științe medicale, inițiatorul proiectului de lege, medicul Adrian Wiener, senator (USR), și Dragoş Frumosu, președintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară.