Kremlinul respinge apelul şefului ONU de a reveni în acordul privind exportul cerealelor prin Marea Neagră

Kremlinul a declarat marţi că este imposibil deocamdată ca Rusia să revină în acordul privind exportul de cereale prin Marea Neagră, întrucât partea acordului legată de interesele ruseşti "nu este pusă în aplicare", respingând astfel apelul secretarului general al ONU, Antonio Guterres, ca Moscova să prelungească pactul expirat la 17 iulie, potrivit Reuters şi EFE.

Rusia nu intenţionează să atace nave civile de transport în Marea Neagră, a declarat ambasadorul rus în SUA, Anatoli Antonov

Rusia nu pregăteşte atacuri asupra navelor civile de transport în Marea Neagră, a spus joi ambasadorul rus în SUA. Declarația lui Anatoli Antonov vine după ce Casa Albă a evocat posibilitatea unor astfel de atacuri, iar Ministerul rus al Apărării însuşi a transmis că va considera navele care se îndreaptă spre Ucraina drept potenţiale transporturi de încărcături militare, în urma retragerii Rusiei din acordul care asigura un coridor navigabil sigur pentru exporturile ucrainene de cereale, relatează Reuters.

Război în Ucraina, ziua 500 | Peste 9.000 de civili, uciși de la începutul conflictului. Liderii NATO stabilesc la Vilnius cum să aducă Ucraina mai aproape de aderare. SUA trimit muniție cu fragmentare în Ucraina

La 500 de zile de la începutul războiului, Statele Unite au anunțat că vor furniza Ucrainei muniții cu dispersie, interzise în peste 120 de țări, pentru contraofensiva sa împotriva forțelor rusești. Liderii NATO se vor reuni săptămâna viitoare la Vilnius pentru a decide cum să aducă Ucraina mai aproape de aderare. Grupurile pentru drepturile omului și secretarul general al ONU au pus sub semnul întrebării decizia Washingtonului privind munițiile, parte a unui pachet de securitate de 800 de milioane de dolari care ridică ajutorul militar american total la peste 40 de miliarde de dolari de la invazia Rusiei în Ucraina din februarie 2022. Ruşii consideră ca furnizarea de muniţii cu dispersie către Ucraina duce la escaladarea situaţiei. Decizia SUA de a furniza asemenea arme Ucrainei a venit după câteva luni de analize. Aşa cum a anunţat Pentagonul, autorităţile de la Washington se vor coordona cu cele de la Kiev astfel încât să nu existe victime colaterale. Liderul de la Casa Albă a declarat că a fost o decizie dificilă. Necesara însă în teren unde soldaţii ucraineni se confruntă în fiecare zi cu capcanele ruseşti de pe front.