acte
Descinderi la mai multe vămi din zona Moldovei în această dimineaţă. Cei de la DGA şi DNA, în colaborare cu autorităţile judiciare din Republica Moldova. Mai mulţi poliţişti de frontieră sunt bănuiţi că luau mită ca să închidă ochii atunci când prin vamă treceau mărfuri fără documente legale dinspre Republica Moldova, dar și persoane care nu aveau documente. Corespondentul TVR Iaşi Vlad Arhire are mai multe detalii.
Acte civile mai ușor de obținut, după digitalizarea Evidenței Populației. Noutate legislativă: prenumele nu trebuie să aibă mai mult de 3 cuvinte
Cozile de la ghișee și așteptarea de luni de zile pentru eliberarea unui act vor fi amintire în curând. Direcția de Evidență a Populației anunță digitalizarea unui sistem care încă se bazează pe pix și hârtie. Emiterea actelor de stare civilă va fi mult simplificată, ne promit autoritățile.
Avem 800 de legi prin care se solicită copii după acte pe care tot statul le-a emis. Piedici pentru legea care interzice solicitarea copiilor după acte emise de instituții ale statului
Instituţiile publice nu vor mai putea solicita cetățenilor copii după acte. Cel puțin așa prevede un proiect de lege care merge la promulgare, la șeful statului. În țara noastră sunt în vigoare 800 de legi prin care se solicită copii după acte pe care tot statul le-a emis.
Documente aruncate la gunoi într-o comună din Mehedinți
Mii de documente din arhiva unei comune din Mehedinți au fost descoperite la groapa de gunoi. Este vorba despre copii după cărți de identitate, documente care au scris codul numeric personal, dar și dosare medicale și sentințe judecătorești.
Percheziţii la spitalul privat Sanador. Anchetatorii fac cercetări pentru înşelăciune şi fals în înscrisuri
Se ţin lanţ scandalurile din domeniul medical. Au fost percheziţii la Sanador, una dintre cele mai mari clinici private din Capitală. Poliţiştii şi procurorii au deschis dosar penal pentru înşelăciune şi fals în înscrisuri.

Măsuri de securitate mai stricte pentru cărțile de identitate. Noile norme vor intra în vigoare la 2 ani de la adoptare
UE introduce măsuri de securitate mai stricte pentru cărțile de identitate pentru a reduce frauda de identitate. Ministerul Afacerilor Interne are deja un proiect prin care să adapteze legislația națională la cerințele europene.
Bădălău nu a făcut inventarul. Casa senatorului a fost spartă în urmă cu câteva zile, în timp ce familia dormea
Senatorul PSD Niculae Bădălău, a cărui locuinţă a fost spartă în urmă cu câteva zile, neagă faptul că i-au dispărut şi documente din casă.
Cozi la Serviciul de Eliberare și Evidență a Pașapoartelor din Cluj
A început sezonul cozilor la Serviciul de Eliberare și Evidență a Pașapoartelor din Cluj. Încă de la primele ore ale dimineții, clădirea Serviciului este plină cu sute de oameni care vor să-și depună actele pentru un pașaport temporar sau electronic.
Cozi infernale la serviciile de pașapoarte din toată țara
De la an la an, nu se schimbă nimic. La serviciile de pașapoarte din toată țara sunt cozi infernale, iar angajații nu reușesc să facă față. La Dâmbovița, de exemplu, oamenii se aşază la rând în toiul nopții, dar nu au nicio garanție că vor reuși să-și rezolve problema în ziua respectivă. Cel mai greu este pentru părinții care vin cu copiii în brațe.