aderarea la Schengen
Speranța României de a adera la spațiul Schengen se leagă de președinția Spaniei, a declarat ministrul Afacerilor Interne. Suedia, care deține acum președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, nu a dat vreun semn că intenționează să introducă subiectul pe agenda reuniunii Consiliului JAI din iunie. Așa că votul privind accesul țării noastre la zona de liberă circulație ar putea avea loc cu următoarea ocazie, la sfârșitul lunii septembrie.

Președintele Klaus Iohannis, discuție prin telefon cu omologul bulgar, pe tema Schengen. Cei doi au fost de acord că subiectul trebuie menținut activ la nivel european, pentru a facilita o decizie pozitivă în cursul acestui an
Preşedintele Klaus Iohannis a avut joi o convorbire prin telefon cu președintele Bulgariei, Rumen Radev, despre aderarea celor două state la spaţiul Schengen şi despre modalităţile de depăşire a blocajului înregistrat la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne din decembrie anul trecut, conform Administraţiei Prezidenţiale.
Ursula von der Leyen, mesaj adresat românilor privitor la aderarea la Schengen: Aţi îndeplinit toate cerinţele necesare, vrem să găsim o soluţie cât mai curând posibil. Puteţi conta pe mine!
România ar putea intra chiar anul viitor în spaţiul de liberă circulaţie. Asigurări vin din partea şefei Comisiei Europene. Aflată la Bucureşti, Ursula von der Leyen transmite poporului român că va găsi împreună cu statele membre o soluţie cât mai rapidă pentru aderarea la Schengen. La rândul său, preşedintele Klaus Iohannis a asigurat-o pe Ursula vor der Leyen că România să bazează pe Comisia Europeană.

Summit UE: Austria are cinci cerinţe pentru UE cu privire la azil (presa austriacă). Una dintre ele: Țările de la graniţele externe trebuie sprijinite suplimentar în ce priveşte protecţia frontierelor
La viitorul summit UE de la Bruxelles va fi discutată şi tema azilului, au convenit cancelarul austriac Karl Nehammer şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, potrivit informaţiilor aflate de cotidianul austriac Die Krone.

Transportatorii de mărfuri arădeni spun că au început să boicoteze benzinăriile austriece. Adrian Pop: E normal să avem atitudine împotriva lor
Una dintre cele mai mari organizaţii ale transportatorilor de mărfuri din România, cu sediul în Arad, are discuţii cu firmele membre pentru boicotarea benzinăriilor austriece. Majoritatea şoferilor afiliaţi, însă, ar fi oprit alimentarea cu motorină în Austria şi la staţii din ţara noastră, patronate de austrieci, înainte de luarea unei decizii în acest sens, potrivit Agerpres.
Grindeanu: Companiile din subordinea MT şi-au anunţat intenţia de a-şi muta conturile la o bancă românească. Ciolacu: România trebuie să aibă o strategie de învingător în privinţa aderării la Schengen
Mai multe companii din subordinea ministerului Transporturilor îşi mută conturile de la băncile austriece la cele româneşti. Ministrul Sorin Grindeanu spune că au găsit condiții mai bune de finanţare. Între timp, şeful PSD pledează pentru o nouă abordare în relaţia cu Austria, dar şi pentru o strategie mai bună la viitoarele negocieri. Iar şeful diplomației anunţă că va apela la toate căile disponibile pentru a rezolva impasul în care se află relațiile româno-austriece.

Partidul austriac NEOS, din familia europeană a USR, susține aderarea României la spațiul Schengen
„Salutăm poziția partidului austriac NEOS, din familia europeană a USR, care și-a anunțat susținerea pentru aderarea României la spațiul Schengen”, scrie USR într-un comunicat.

Nicolae Ciucă: Mergem până la capăt, inclusiv prin a cere un vot în Consiliul JAI de mâine. Poziția Austriei nu este justificată
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, înaintea votului decisiv de joi că poziția Austriei care se opune intrării României în Schengen nu este justificată, iar România va merge până la capăt și va cere un vot la Consiliul Justiție și Afaceri Interne.

Europarlamentarul Victor Negrescu: Sunt șanse tot mai mari ca Olanda să susțină aderarea României la Schengen. Se discută 3 scenarii
Europarlamentarul Victor Negrescu subliniază că "sunt şanse tot mai mari ca Olanda să susţină aderarea României la spaţiul Schengen". "Informaţiile pe care le am provin de la parlamentari olandezi, ca urmare a discuţiilor purtate recent, la nivel informal, între formaţiunile politice parlamentare", scrie Negrescu, pe pagina sa de Facebook.
- 1
- 2