Adriana Nica

,,În acest context, conducerea MS a aprobat încetarea contractului de management al doamnei dr Adriana Nica, contract care era deja suspendat din data de 21.03.2020, conform art.19 din Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020”, potrivit Ministerului Sănătăţii.
Managerul Spitalului Universitar din București a dat explicații despre neregulile din unitatea sanitară. Îi acuză pe greviștii din vară că au dezinformat și au provocat panică
Aproape șase sute de pacienţi internaţi la Spitalul Universitar din Capitală s-au îmbolnăvit din cauza unor bacterii luate din spital. Datele sunt pentru primele 8 luni ale acestui an şi au fost făcute publice de managerul unităţii, care susţine însă că cifrele sunt mici comparativ cu instituţii medicale din Vest. În vară, spitalul a fost în centrul unui scandal, după ce mai mulţi asistenţi au reclamat că nu sunt dezinfectanţi, protocoalele medicale sunt încălcate, iar vieţile pacienţilor sunt în pericol. Managerul neagă aceste acuzaţii.
Nereguli la Spitalul Universitar. Ministrul Sănătății: Raportul Corpului de Control va fi trimis la Parchet
Nereguli grave la Spitalul Universitar constatate chiar de Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii. Sorina Pintea a prezentat o parte dintre acestea şi a anunţat că va trimite documentul direct la Parchet, fiindcă are suspiciuni de fapte penale. Verificările au început după ce, în vară, mai mulţi angajaţi au întrerupt lucrul şi au protestat în faţa unităţii medicale. O asistentă a riscat totul, iar acum a plătit cu pierderea locului de muncă. Femeia susţine că e victima unui abuz, în timp ce conducerea spitalului spune că decizia a fost luată pentru că ea lipsit de la serviciu.