Aeroportul din Hamburg a fost evacuat de urgenţă din cauza unei substanţe necunoscute

Aeroportul internaţional din Hamburg a fost evacuat şi închis mai bine de o oră.  50 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au inhalat o substanţă necunoscută. Gazul s-a răspândit prin sistemul de ventilaţie. Pe durata alertei, zborurile au fost redirecţionate spre alte aeroporturi. Activitatea a fost reluată, iar serviciile de securitate încearcă să afle ce tip de substanţă toxică a declanşat alarma.