Aeroporturile românești, tot mai aglomerate. La "Henri Coandă" traficul de pasageri l-a depășit pe cel de dinainte de pandemie

Aeroporturile românești sunt tot mai aglomerate, odată cu apropierea concediilor. Pe cel mai mare aeroport, "Henri Coandă", traficul de pasageri a crescut atât de mult, de la începutul anului, încât a fost mai mare decât înainte de pandemie. Reprezentanții agențiilor de turism avertizează însă că, în vară, pe lângă aglomerație, nu este exclus să apară și alte probleme precum zboruri întârziate sau anulate, dar și greve pe aeroporturi din străinătate.

Trei femei, cercetate pentru falsificarea de procuri notariale necesare la ieşirea minorilor din ţară pe Aeroportul 'Henri Coandă'

Poliţiştii de frontieră de la Aeroportul 'Henri Coandă', sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, efectuează cercetări faţă de trei femei, cu cetăţenie română, suspectate că falsificau procuri notariale de însoţire pentru minori, folosite de părinţi sau rudele copiilor la ieşirea din ţară, potrivit Agerpres.

Aterizare de urgență pe aeroportul Henri Coandă. S-a format un dispozitiv din autospeciale de pompieri și ambulanță. Aeronava care a semnalat probleme tehnice a ajuns la sol în siguranță

În seara zilei de sâmbătă, comandantul unei aeronave Pilatus PC 12, care avea la bord 2 membri ai echipajului și 3 pasageri, a solicitat efectuarea unei aterizări de urgență pe Aeroportul "Henri Coandă", după detectarea unor probleme tehnice, a anunțat Compania Aeroporturi București.

Aglomerație și timp mare de așteptare la bagaje pe Aeroportul "Henri Coandă". Autoritățile spun că au luat toate măsurile pentru fluidizarea traficului

Aglomerație de nedescris și multe minute de așteptare pe cel mai mare aeroport din România, "Henri Coandă" din Otopeni. Mulți dintre pasageri s-au plâns nu doar de îmbulzeală, ci şi de timpul pierdut pentru a-și lua bagajele de cală. Asta deși autoritățile au dat asigurări că au luat toate măsurile necesare pentru fluidizarea traficului.

În ultimele 7 zile, 129 de curse aeriene au avut întârzieri mai mari de 60 de minute pe Aeroportul Otopeni, în scădere față de cele 229 de curse din săptămâna anterioară

În ultima săptămână, pe Aeroportul Henri Coandă, 129 de zboruri (aterizări și decolări) au înregistrat întârzieri mai mari de 60 minute, transmite Compania Națională Aerporturi București (CNAB), într-un comunicat. Pentru 66 dintre acestea, companiile aeriene au raportat drept cauză rotația aeronavelor sau lipsa echipajului. Numărul zborurilor este în scădere față de săptămâna anterioară, când au fost înregistrate 226 de zboruri întârziate.