România este cea mai afectată țară de războiul din Ucraina, din punct de vedere agricol, spune Daniel Botănoiu, preşedintele Asociaţiei Fermierilor. Despre aglomerarea cu mărfuri a porturilor românești și criza îngrășămintelor

România este cea mai afectată ţară de războiul din Ucraina, deoarece se află în imediata vecinătate a conflictului, iar acesta a declanşat o spirală de creştere a costurilor de producţie agricolă resimţite puternic de fermierii români, afirmă Daniel Botănoiu, preşedintele Asociaţiei Fermierilor din România (AFR), într-un interviu pentru Agerpres.

Italia se confruntă cu o nouă alertă de secetă după o altă iarnă săracă în precipitaţii

Săptămânile recente de vreme uscată de iarnă au stârnit îngrijorări potrivit cărora Italia ar putea să se confrunte cu o altă secetă după situaţia gravă din vara anului trecut, întrucât Munţii Alpi au primit în actualul sezon mai puţin de jumătate din cantităţile obişnuite de zăpadă, potrivit unor oameni de ştiinţă şi reprezentanţi ai asociaţiilor de mediu, informează Reuters.

Ţările est-europene cer ajutorul UE în contextul afluxului de cereale ucrainene. Oferta de cereale creată de importurile ieftine din Ucraina a redus cererea pentru produsele locale

Un grup de şase state din Europa de Est, în frunte cu Polonia, au cerut Comisiei Europene să adopte măsuri, inclusiv despăgubiri pentru fermieri, în contextul în care există o supraofertă de cereale creată de importurile ieftine din Ucraina, care a redus cererea pentru produsele locale şi a declanşat proteste în rândul fermierilor, transmite Bloomberg.

Președintele ASAS Valeriu Tabără: Interzicerea folosirii seminţelor tratate loveşte într-un sistem de progres în agricultură şi de siguranţă alimentară

Preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS), Valeriu Tabără, susţine că autorităţile române trebuie să conteste decizia Curţii Europene de Justiţie care consideră nelegală acordarea autorizaţiilor de urgenţă pentru folosirea temporară a substanţelor de protecţie a plantelor din gama neonicotinoide, potrivit Agerpres.

Agrometeo: Deficite de apă în sol în cultura grâului de toamnă în zone din Dobrogea, Moldova, Muntenia şi Transilvania

Rezerva de apă în cultura grâului de toamnă se va încadra, în următoarele zile, în limite apropiate de optim şi optime în Maramureş, Crişana, Banat şi Oltenia, în timp ce în Dobrogea şi în zone din Moldova, Muntenia şi Transilvania se vor înregistra deficite de apă în sol, arată prognoza de specialitate emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 13 - 19 ianuarie 2022.