Autoritățile din Libia au demarat o campanie de vaccinare a locuitorilor pentru a preveni o epidemie de holeră, în urma inundațiilor devastatoare. Ajutoarele umanitare pentru locuitorii din Derna, cel mai afectat oraș, au început să ajungă

În Libia au început să ajungă ajutoarele umanitare pentru locuitorii din Derna, oraș devastat de inundații. Printre țările care au trimis ajutoare populației sinistrate din Libia se numără și România. Bilanțul oficial al deceselor este de peste 11.000 de persoane, dar sunt dați dispăruți, în continuare, zece mii de oameni. Autoritățile libiene au demarat o campanie de vaccinare a locuitorilor pentru a preveni o epidemie de holeră, în condițiile în care printre ruine sunt sute, poate chiar mii de cadavre.