Convoiul umanitar francez, în drum spre Cernăuți. Vehicule de pompieri și de salvare, peste o mie de tone de bunuri, donate de Franța Ucrainei prin intermediul hub-ului umanitar de la Suceava

Cel mai mare ajutor umanitar donat Kievului de Franța a fost încredinţat oficial, duminică, ambasadorului Ucrainei, în hub-ul de la Suceava. Peste 1.000 de tone de bunuri, alimente şi medicamente, tehnică, dar şi autospeciale de intervenţie au plecat, miercuri, din portul Constanţa-Sud Agigea. Acestea din urmă au ajuns la Suceava, iar o parte este deja în drum spre Cernăuți.

Japonia oferă sprijin pentru ucraineni, în colaborare cu România şi UNHCR

Japonia oferă sprijin esenţial pentru persoanele strămutate din cauza invaziei din Ucraina și asigură transportul aerian pentru a aduce articolele de primă necesitate ale Înaltulului Comisariat ONU pentru Refugiați (UNHCR) în România şi în Polonia, de unde vor fi transportate mai departe în Ucraina, se arată într-un comunicat al Ambasadei Japoniei în România.

Klaus Iohannis a discutat cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski. "România va continua să aibă grijă de fiecare cetățean ucrainean care sosește în țară"

Președintele Klaus Iohannis a avut o discuție cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în care au abordat situația refugiaților și ajutoarele pentru țara vecină. Volodimir Zelenski a transmis că l-a informat marţi pe preşedintele român despre lupta pe care o duce Ucraina împotriva agresiunii ruse şi despre crimele de război ale Rusiei împotriva civililor ucraineni.