ajutoare umanitare

Germania va debloca cu efect imediat 50 de milioane de euro ajutor suplimentar pentru populaţia civilă din Fâşia Gaza, care se confruntă cu o situaţie umanitară „catastrofală”, a anunţat joi şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, care s-a aflat în vizită în Iordania, relatează AFP.

Ambasadorii arabi la Bruxelles cer UE să intervină pentru o încetare a focului în Fâşia Gaza
Ambasadorii ţărilor arabe la Bruxelles au cerut joi Uniunii Europene să solicite o încetare a focului în Fâşia Gaza şi să facă tot posibilul pentru oprirea imediată a violenţei împotriva populaţiei, după atacul lansat pe 7 octombrie de gruparea Hamas asupra Israelului, urmat de represaliile militare israeliene, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres.
Franța a trimis noi ajutoare umanitare în Ucraina, prin hub-ul de la Suceava
Serviciile de urgență ucrainene vor primi peste o sută de tone de echipamente şi alimente, dar și zeci de vehicule pentru intervenții în caz de urgență. Mai bine de 50 de pompieri francezi însoțesc convoiul și vor instrui personalul din Ucraina.

UE alocă 50 de milioane de euro pentru ajutoare umanitare destinate Ucrainei şi Republicii Moldova
Uniunea Europeană a anunţat duminică alocarea a 50 de milioane de euro pentru ajutoare umanitare care vor fi trimise Ucrainei şi Republicii Moldova, transmite dpa, preluată de Agerpres.
STAND UP FOR UKRAINE Lumea întreagă în ajutorul Ucrainei. Comisia Europeană a contribuit la teledon cu un miliard de euro. În total au fost adunați 9,1 miliarde de euro
Campania "STAND UP FOR UKRAINE" a strâns nu mai puțin de 9 miliarde de euro, care vor fi folosiți pentru refugiați și pentru eforturile de reconstrucție a țării. În mesajul din partea României, premierul Nicolae Ciucă a subliniat importanta solidarității, a curajului și umanității. "Cu toții speram la pace, dar până atunci suntem cu toții alături de Ucraina", a spus premierul Ciucă.
Cum ajută spaniolii Ucraina: Taximetriștii fac curse gratuite până în Polonia pentru a duce ajutoare umanitare și se întorc cu refugiați
Tot mai mulți spanioli se implică în salvarea ucrainenilor care fug din calea războiului. În Madrid, taximetriștii fac curse gratuite până în Polonia pentru a duce ajutoare umanitare și se întorc cu refugiați. Iar un producător de film și-a pus la dispoziție avionul privat pentru a aduce în Spania sute de ucraineni.

Guvernul a suplimentat bugetul MS cu 10 milioane de lei pentru achiziţionarea vaccinului DTPA
Guvernul a aprobat suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii cu 10 milioane de lei pentru achiziţionarea vaccinului diftero-tetano-pertussis acelular - DTPA, a anunţat prim-ministrul interimar Florin Cîţu.
România acordă sprijin medical pentru Tunisia
România trimite ajutoare în Tunisia, grav afectată de pandemia de SARS-CoV-2.
Cel mai cunoscut ambasador al Crucii Roșii, în studiourile TVR. A parcurs 181.000 de km fără să folosească avionul
A plecat de acasă în urmă cu patru ani și a vizitat 137 de țări, în care există societăţi de Cruce Rosie. A parcurs pana acum 181 de mii de kilometri și nu i-a fost deloc ușor pentru ca nu folosește niciodată avionul. Torbjørn C Pedersen a devenit cel mai cunoscut ambasador al Crucii Roșii. Iar astăzi a ajuns și la TVR, unde s-a întâlnit cu Iuliana Tudor, la rândul ei, ambasador al Crucii Roșii din România.