Război în Ucraina, ziua 278 | Rusia a lansat peste 16.000 de atacuri cu rachete asupra Ucrainei, de la începutul războiului. Ucraina se aşteaptă la o nouă săptămână de întuneric şi frig, dar şi la noi bombardamente

Ucraina se aşteaptă la o nouă săptămână de întuneric şi frig, dar şi la noi bombardamente. Preşedintele Volodimir Zelenski a avertizat că atacurile ruseşti asupra infrastructurii energetice vor continua atât timp cât Moscova va mai avea rachete. Şapte miniştri de Externe din ţările baltice şi nordice s-au deplasat la Kiev pentru a-şi exprima sprijinul faţă de Ucraina. Kievul a respins două ofensive ruseşti şi a anunţat că mai multe blindate au fost distruse de forţele sale. Biroul procurorului general al Ucrainei a declarat că 329 de copii sunt în prezent considerați dispăruți în Ucraina, în timp ce 12.034 au fost deportați în Rusia.

SUA anunţă un nou ajutor militar pentru Ucraina

Statele Unite vor furniza Ucrainei un nou ajutor militar, în valoare de circa 400 de milioane de dolari, ''pentru a o sprijini să se apere în faţa atacurilor fără oprire'' ale Rusiei, a anunţat miercuri secretarul de stat american Antony Blinken, potrivit AFP şi CNN.

Război în Ucraina, ziua 248 | Rusia își suspendă participarea la acordul privind exportul cerealelor prin porturile ucrainene, după ce flota rusă din Sevastopol a fost atacată. Moscova acuză marina britanică de atac asupra Nord Stream

Rusia își suspendă participarea la programul de export al cerealelor prin porturile ucrainene. Anunțul a fost făcut de oficiali ai ministerului Apărării de la Moscova, care au acuzat Kievul că a atacat baza militară navală din Sevastopol. Rusia acuză pentru prima dată Marea Britanie că ar fi distrus conductele de gaze Nord Stream 1 și 2 din Marea Baltică. Oficialii de la Londra au respins acuzațiile, pe care le-au calificat ca fiind false și exagerate. Incidentul a avut loc la finele lunii septembrie, iar Suedia a declanșat o anchetă în acest caz. De la începutul invaziei, pe 24 februarie, armata rusă a ucis 430 de copii ucraineni și a rănit alți 823. Întreruperile de curent afectează patru milioane de ucraineni. SUA acordă un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, de 275 de milioane de dolari, cuprinzând între altele proiectile HIMARS cu rază lungă de acţiune.