CFR Marfă se alătură eforturilor statului român în acordarea de ajutor populaţiei din Turcia

Operatorul de transport feroviar de marfă CFR Marfă anunţă că a pus la dispoziţie, în timp record, resurse materiale şi umane, în vederea expedierii cât mai rapide a produselor de adăpost către populaţia din Turcia afectată de cutremurele din 6 februarie 2023, dovedind astfel utilitatea existenţei unui operator feroviar naţional, în contextul unor situaţii excepţionale.

Cutremure în Turcia şi Siria: Al-Assad acuză Occidentul că ''politizează'' situaţia din Siria şi ignoră aspectul ''uman''

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a acuzat vineri Occidentul că ''politizează'' situaţia din Siria, pe fondul dezbaterii privind impactul sancţiunilor Vestului asupra ajutorului acordat sirienilor sinistraţi în urma cutremurelor devastatoare de luni, transmite EFE, care aminteşte că acest ajutor ajunge ''cu ţârâita'' în zonele controlate de opoziţia siriană.

Patriarhia Română face apel la ajutorarea victimelor cutremurului din Siria și Turcia. Sunt afectate comunitățile Patriarhiei Antiohiei din Alexandretta, Mersin și Antakia. Departamentul pentru tineri din Patriarhia Antiohiei, sprijin în Siria

Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a decis organizarea unei colecte pentru ajutorarea comunităților ortodoxe din Siria și Turcia, grav afectate de cutremurul devastator care s-a produs la începutul acestei săptămâni. Seismul a afectat comunitățile Patriarhiei Antiohiei din Alexandretta, Mersin și Antakia din Turcia, precum și comunitățile din Alep, Latakia și Hama din Siria.

Primul convoi de ajutoare ONU a ajuns în nord-vestul Siriei. Șase camioane au transportat pachete cu produse de igienă și corturi

Primul convoi de ajutoare ONU a ajuns în nord-vestul Siriei, după cutremurul devastator de luni, și ar fi intrat în regiune, care este controlată de rebeli, din Turcia. Oficialii au declarat că șase camioane care transportau pachete cu produse de igienă și corturi au trecut prin punctul de trecere Bab al-Hawa din Idlib, potrivit BBC.