alăptare

Femeile care au indicele de masă corporală (IMC) mai mare înainte de sarcină ajung să alăpteze mai puțin timp. Este una dintre concluziile unui nou studiu internațional, condus de Brigham and Women's Hospital și publicat în The American Journal of Clinical Nutrition, relatează News Medical.

Ce dezvăluie aceste picturi impresioniste despre tema alăptării în secolul al XIX-lea
Istoria alăptării dezvăluie adevăruri incomode despre femei, muncă și bani. Un loc puțin probabil în care istoria alăptării este clar vizibilă este în picturile impresioniste, scrie CNN.

Săptămâna mondială a alăptării. OMS recomandă hrănirea exclusivă la sân începând din prima oră după naştere şi până la şase luni
Săptămâna mondială a alăptării este marcată în fiecare an între 1 şi 7 august, perioada aleasă fiind cea în care, în 1990, a fost semnată Declaraţia Innocenti privind Protecţia, Promovarea şi Susţinerea Alăptării, de către decidenţi guvernamentali, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), UNICEF şi alte organizaţii, cu scopul de a proteja, promova şi a susţine alăptarea, potrivit www.unicef.org.
Reclame "toxice" pentru bebeluşi. Promovarea laptelui praf va fi interzisă de anul viitor
Ministerul Sănătății vrea să ia măsuri drastice ca să încurajeze alăptarea nou-născuților. Bebelușii hrăniți astfel vor avea un sistem imunitar solid și vor fi mai feriți de boli, susțin specialiștii. Așa că reclamele la biberoane, tetine şi formule de lapte vor fi interzise. Oriunde. În România, se estimează că mai puțin de 30% dintre copii sunt hrăniți exclusiv la sân în primele 6 luni de viață. În creștere față de anii trecuți.
Proiect privind alăptatul în public, dezbătut în Senat. Cei care discriminează mamele ar putea fi sancționați
Alăptatul în public este susținut, indirect, de un proiect de lege care cere pedepsirea celor care discriminează mamele. Proiectul este dezbătut deja în Senat. Legea se naşte însă cu probleme. ONG-urile critică prevederea legată de vârsta maximă a copilului alăptat în public.
În așteptarea avizului de funcționare. Cătălin Cîrstoveanu: Putem să scădem mortalitatea infantilă prin investiția în bănci de lapte matern
Banca de lapte matern de la Spitalul "Marie Curie" din Capitală este gata de aproape șase luni și așteaptă acum avizul de funcționare de la Ministerul Sănătății. Medicul Cătălin Cîrstoveanu a explicat pentru TVR că existența unei bănci de lapte matern este una dintre metodele prin care România poate scădea rata mortalității infantile, aflată în prezent la cote alarmante.

ONU: Alăptarea la sân poate salva viețile copiilor și contribuie la creșterea economică
Creșterea numărului de mame care alăptează poate salva vieți, îi face pe copii mai inteligenți și poate contribui la creșterea economică, potrivit unui raport al Organizației Națiunilor Unite dat publicității marți și preluat de DPA, scrie Agerpres.