alergologie
Nici nu a început bine şcoala, iar unităţile de primiri urgenţe şi cabinetele medicilor de familie s-au umplut cu mici pacienţi. Cei mai mulţi au infecţii respiratorii acute. Unii părinţi încearcă să le întărească sistemul imunitar copiilor şi le dau medicamente sau siropuri. Greşit, atrag atenţia medicii!
Cercetătorii timișoreni vor crea primul vaccin din lume împotriva alergiei la ambrozie
Cercetători din Timişoara, în colaborare cu specialişti din Austria, sunt aproape de a crea primul vaccin din lume împotriva alergiei la ambrozie. Ei au reuşit să identifice câteva din fragmentele alergenice ale polenului plantei, pas esenţial în fabricarea antidotului. Ambrozia este foarte periculoasă pentru că poate provoaca afecţiuni ce pot merge până la astmul bronşic.