Guvernul italian analizează reluarea controlului la compania aeriană naţională Alitalia, pentru ca ulterior să permită intrarea companiei germane Lufthansa în acţionariatul Alitalia, informează vineri presa italiană preluată de AFP.
Guvernul italian va injecta cel puţin trei miliarde de euro în Alitalia, a anunţat joi Ministerul Industriei, care pregătește planul pentru naţionalizarea companiei aeriene care se confruntă cu dificultăţi financiare, transmite Reuters, citată de Agerpres.