alunecare de teren vâlcea
Procurorii au deschis dosar penal in rem în legătură cu alunecările de teren de la Alunu, judeţul Vâlcea. Ei vor să stabilească dacă în acest caz e vorba de distrugere calificată şi abuz în serviciu. Detalii despre acest subiect are corespondentul TVR Tiberius Muşuroi.
Localnicii din Alunu, județul Vâlcea, sunt disperați. Valul de pământ care ia casele pe sus, greu de oprit
Deşi e duminica Rusaliilor, la Alunu, în Vâlcea, oamenii nu se pot odihni. Nu au linişte nici muncitorii, care încearcă să oprească prăvălirea pământului, şi nici localnicii, care mai strâng ce pot de prin gospodăriile pe jumătate distruse. Andrei Marinaş a relatat la Telejurnal de la locul dezastrului.
Alunecarea de teren din comuna Alunu a mai înaintat zece metri în ultimele 24 de ore. Un elicopter survolează zona, zi și noapte
Valul de pământ care ameninţă casele din comuna Alunu, judeţul Vâlcea, înaintează cu mai bine de 10 metri în fiecare zi. Oamenii au început să-şi adune din case bunurile, speriaţi că pământul le va înghiţi locuinţele. Până acum, 8 familii au rămas pe drumuri.
Vâlcea: Alunecare de teren în localitatea Berbești. Localnicii se tem că vor avea soarta vecinilor din comuna Alunu
Alunecările de teren din judeţul Vâlcea se extind. După ce, în ultimele două săptămâni, în comuna Alunu patru gospodării au fost demolate controlat și alte două sunt în pericol, în localitatea vecină, la Berbești. Oamenii se tem că vor avea aceeaşi soartă.
Alertă maximă în comuna Alunu. Alunecarea de teren a înghițit patru case și amenință alte gospodării
Fiecare zi e un coşmar pentru locuitorii din comuna vâlceană Alunu. Alunecarea de teren, pornită de două săptămâni, în apropierea unei halde de steril, înaintează ameninţător spre casele lor. Până acum, cinci familii au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele, însă multe altele se aşteaptă să primească în orice moment ordinul de evacuare. E ameninţat şi drumul judeţean care trece prin zonă, deci localitatea riscă să rămână izolată de lume.
Încă o familie evacuată în comuna Alunu din cauza alunecărilor de teren. Prefectul de Vâlcea: Halda de steril se deplasează în continuare
Situația devine din ce în ce mai dramatică în Vâlcea, unde alunecările de teren sunt de neoprit. Ploile din ultimele zile au făcut ca halda de steril care a luat-o la vale să se apropie și mai mult de case. Încă o familie este evacuată în comuna Alunu. Localnicii dau vina pe exploatarea minieră din zonă, dar reprezentanţii acesteia spun că alunecarea de teren este provocată de precipitațiile abundente.
Case în pericol în comuna Alunu, județul Vâlcea, din cauza alunecărilor de teren. Localnicii dau vina pe exploatarea minieră din zonă
Alunecări de pământ în judeţul Vâlcea: mai multe case din comuna Alunu sunt în pericol, după ce o haldă de steril a luat-o la vale. Localnicii dau vina pe exploatarea minieră din zonă, dar reprezentanţii acesteia spun că alunecarea de teren ar fi fost provocată de ploile însemnate cantitativ din ultimele săptămâni. Între timp, autorităţile sunt în alertă şi sunt gata oricând să dea ordinul de evacuare a localităţii, a transmis Oana Danciu de la studioul TVR Craiova.