Pagube după ploile torențiale de vineri. Meteorologii anunță că ploile vor continua tot weekendul

Valul de ploi torențiale care s-a abătut asupra României pare că nu se mai oprește. Iar pagubele provocate de viituri și grindină cresc de la o zi la alta. Case și gospodării inundate, culturi distruse, drumuri și podete rupte de viituri. Meteorologii au emis avertizări imediate una după alta. În mai multe localități din Constanța a fost chiar cod roșu. Iar ploile și vijeliile continuă. O atenționare cod galben este în vigoare încă două ore, pentru aproape toată țara. Iar mâine dimineață, de la ora două până la 10, jumătate dintre județe vor fi din nou sub cod galben.