Mașini surprinse de aluviuni pe Transfăgărășan. O motociclistă poloneză a fost rănită ușor. Vremea, la extreme

Furtunile continuă să facă victime și să producă pagube. Ploile torenţiale au blocat turişti pe munte, iar aluviunile, care au adus stânci și copaci pe Transfăgărășan, au rănit un motociclist și au blocat zeci de maşini pe şosea. Furtuni puternice și periculoase, care alternează cu perioada de caniculă greu de suportat, vor fi și în perioada următoare, avertizează meteorologii, care au emis noi coduri de vreme rea, valabile până mâine dimineață.

Sute de mașini blocate pe un drum neasfaltat. Turiștii străini se aflau într-un tur al Europei și se îndreptau spre Băile Herculane. Salvatorii au reușit să îi scoată din zonă

Situaţie nemaintâlnită În judeţul Hunedoara. Peste 100 de mașini și aproape 200 de turiști din Germania și Suedia au rămas blocați pe un drum din Câmpu lui Neag, care este greu accesibil pentru autoturisme, dar care nu are nici o restricție de acest fel. Când au văzut că nu mai pot înainta, turiștii au chemat în ajutor autoritățile.

O viitură a făcut prăpăd în Reșița. Puhoaiele venite de pe dealurile din jur au luat la vale aproape 30 de autoturisme

Au fost precipitații record în Reșița, iar o viitură a măturat o stradă întreagă. Au fost clipe de coşmar pentru locuitorii care s-au trezit în mijlocul unui râu nestăpânit, care a luat totul la vale. Apele au pătruns în curți și pivnițe și au avariat mai mutte mașini. Tot din cauza scurgerilor de pe versanți, Drumul Național 58 a fost blocat. Pagubele sunt încă greu de evaluat. Cel puţin trei zone din oraș au fost afectate.

Dâmboviţa: Turişti blocaţi în zona montană din cauza aluviunilor de pe drumurile de acces; Salvatorii au ajuns la ei, dar unii nu au mai vrut să plece

Salvatorii au ajuns, duminică, la turiştii care ceruseră sprijin din cauza faptului că nu mai puteau pleca din unităţile de cazare din zona montană a judeţului Dâmboviţa pentru că drumurile sunt impracticabile de la aluviunile aduse în urma precipitaţiilor, dar nu toţi au mai vrut să plece, anunţă ISU Dâmboviţa. Potrivit sursei citate, 24 de turişti erau blocaţi în zona Padina şi la Cabana Brătei.

Traficul feroviar între Călimănești și Cozia a fost întrerupt, după ce un tren a daraiat din cauza ploilor abundente și a aluviunilor

Traficul feroviar între stațiile Călimănești și Cozia este temporar închis, după ce, în această dimineață, din cauza ploilor abundente și a aluviunilor de pe versanți s-a produs deraierea unui tren, anunță Compania Natională de Căi Ferate CFR SA. Trenul, care circula pe relația Râmnicu Vâlcea – Sibiu, avea în compunere două vagoane. Locomotiva și primul vagon au fost deraiate.