Corespondență din Tel Aviv, de la Adelin Petrișor: Oamenii nu pot munci, evită să iasă pe străzi, își fac provizii. Armata a găsit 30 de oameni care erau pe listele de dispăruți, se ascundeau de 48 de ore

Israelul este decis să extermine gruparea teroristă Hamas. Drept urmare, noaptea trecută nu a fost o clipă de linişte în Fâşia Gaza, aflată sub asediul armatei israeliene. În mai puţin de 48 de ore, armata israeliană a mobilizat peste 300.000 de rezervişti. Trimisul special al TVR în Israel, Adelin Petrişor, relatează:

MAE: O echipă consulară mobilă a Ambasadei României se află pe Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, pentru a acorda asistență cetățenilor români. 245 de persoane, repatriate duminică, printre ele și două grupuri de pelerini

Pe Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv se află o echipă consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Tel Aviv și a Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, cu scopul de a acorda asistență consulară cetățenilor români aflați pe aeroport, informează MAE, într-un comunicat. De asemenea, MAE precizează că o echipă din cadrul Unității de Reacție Rapidă ale Celulei de Criză MAE s-a deplasat în cursul zilei de 8 octombrie 2023 în Israel, în vederea sprijinirii eforturilor de repatriere a cetățenilor români, deja întreprinse de către misiunile consulare implicate.