ambasadorul SUA Hans Klemm

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a mers luni după-amiază la Ministerul Justiției, unde a avut o întrevedere cu Tudorel Toader. Întâlnirea a avut loc în contextul în care, dimineață, ministrul a anunțat că va prezenta miercuri concluziile după evaluarea activității procurorului general Augustin Lazăr și a șefei DNA. Luni a mers la minister și ambasadorul SUA, Hans Klemm.

Priorităţile guvernului în domeniul securităţii, prezentate de ministrul Apărării ambasadorului SUA
Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel-Beniamin Leş, l-a primit vineri, la sediul ministerului, pe ambasadorul SUA, Hans Klemm. "Ministrul Leş a prezentat priorităţile strategice ale guvernului în domeniul apărării şi securităţii, centrate pe angajamentul de asigurare a doi la sută din PIB pentru apărare şi a punctat importanţa pe care România o acordă dezvoltării Parteneriatului Strategic cu SUA", se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării.
Ambasada SUA, mesaj pentru guvernul Grindeanu şi un îndemn pentru continuarea luptei împotriva corupţiei
Ambasada Statelor Unite vrea să dezvolte împreună cu noul guvern Parteneriatul strategic dintre cele două ţări pentru creşterea securităţii comune şi consolidarea instituţiilor democratice. Misiunea diplomatică americană la Bucureşti precizează într-un comunicat de presă că parteneriatul dintre România şi Statele Unite se bazează inclusiv pe angajamentul faţă de buna guvernare şi de consolidarea statului de drept.