apel la 112
Doi refugiaţi ucraineni, care au încercat să treacă frontiera în România, au fost găsiţi în Munţii Maramureşului, pe teritoriul Ucrainei. Unul dintre ei a decedat, iar altul este în stare gravă. Ei făceau parte dintr-un grup mai mare care voia să treacă granița. Salvatorii ucraineni au cerut sprijin salvamontiştilor români. Zona în care au fost localizați e greu accesibilă, cu zăpadă de peste 2 metri. Un elicopter SMURD survolează perimetrul.
O femeie internată la Spitalul Judeţean Mavromati din Botoşani, nevoită să sune la 112
Situație extrem de gravă reclamată la Spitalul Mavromati din Botosani. O femeie internată, care aştepta testul Covid, a fost nevoită să sune la 112 pentru a cere ajutor. Nimeni din spital nu o ajuta să meargă la toaletă în condițiile în care ea avea fractură gravă la picior.
O femeie care a anunțat la numărul de urgenţă dispariția unei adolescente cu probleme psihice aflate în grija ei acuză dispecerul de la ambulanță că a repezit-o
Femeia spune că în loc de ajutor, dispecerul a avut parte de răspunsuri caustice. Nu vine nimeni să o caute în tot orașul. Nici poliția nu aleargă după ea, i-a spus angajata, care acum este anchetată.

Bagaj suspect în curtea Ministerului Transporturilor. Cercetările echipei pirotehnice a SRI s-au încheiat. Alarma a fost falsă
O persoană a sunat, marți, la 112 și a sesizat existența unui bagaj suspect în curtea Ministerului Transporturilor, o echipă pirotehnică a SRI fiind în zonă pentru verificări.
Fată găsită în stare de şoc lângă o pădure, la Gura Şuţii. Potrivit polițiștilor, adolescenta a fugit după ce a fost lovită de tatăl ei. Bărbatul are acum interdicție să se apropie de locuință
Au fost din nou momente de panică în Dâmboviţa, la Gura Şuţii. O fată de 13 ani a fost găsită la marginea unei păduri, aproape inconştientă. Iniţial, copila ar fi spus că s-a urcat într-o maşină, iar şoferul ar fi lăsat-o acolo în starea aceea. Spusele ei nu s-au adeverit. În schimb, poliţiştii au stabilit că fusese agresată de tatăl ei. Gura Şuţii e localitatea în care, în septembrie, o fetiţă a fost răpită şi omorâtă de un olandez.

Un cioban băut a sunat de cinci ori la 112 să anunțe că a fost legat la ochi și răpit. Polițiștii l-au găsit pe un deal, unde păzea oile
Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din comuna Bucuresci, județul Hunedoara, a anunțat, miercuri, la 112, că a fost răpit și este dus cu o mașină către frontiera de la Nădlac. Polițiștii l-au găsit pe un deal din județ unde păzea oile și au constatat că apelul a fost fals, iar bărbatul era băut, conform Mediafax.
Tânără amenințată cu moartea de fostul iubit, prietenă a Luizei Melencu, avertizată de polițiști după ce a sunat la 112 de două ori
După tragedia din Caracal, o tânără, prietenă a Luizei, a prins curaj și și-a spus propria poveste. În urmă cu o lună a sunat la 112, ca să ceară ajutorul Poliției, după ce a fost amenințată cu moartea de fostul prieten. Dar, când au venit la ea, polițiștii au avertizat-o că o amendează dacă mai apelează numărul de urgență. Șefii agenților au început abia acum un control. Iar agresorul a fost reținut.
Un bărbat a murit în timpul slujbei de Înviere. Aproximativ 800 de oameni au sunat la 112
Tragedie în Noaptea de Înviere. Un bărbat de 65 de ani din Bucureşti a murit în timpul slujbei. Doi pompieri, care erau în timpul liber, i-au acordat primul ajutor până la sosirea echipajelor SMURD. Din păcate, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare.
A murit așteptând salvarea, lângă serviciul de ambulanță și spitalul județean
În plină zi, într-un oraș din România, un bărbat moare pe stradă pentru că ambulanța ajunge la el după 30 de minute. S-a întâmplat în Piatra Neamț, aproape de serviciul de ambulanță și de spitalul județean. Din primele date se pare că a fost o disfuncționalitate la nivelul dispeceratului. Vă avertizăm, sunt imagini care vă pot afecta emoțional!
- 1
- 2