Europa, îngrijorată de posibilitatea traficului de arme, după încheierea războiului din Ucraina. România şi ţara vecină au discutat despre înfiinţarea unui punct naţional focal pe linie de arme

Autorităţile din România, la fel ca şi alte state europene, sunt îngrijorate de posibilitatea traficului de arme, după încheierea conflictului dintre Ucraina şi Rusia. În statul vecin au ajuns foarte multe arme, în cadrul sprijinului oferit Ucrainei. Acestea au ajuns şi la civili, iar recuperarea lor va fi extrem de dificilă. Deja, procurorii ucraineni fac capturi chiar de la militari, care au început să depoziteze pistoale şi mitraliere pentru a le vinde ulterior.

Școli subterane fortificate în Ucraina. Unitățile de învățământ, proiectate să reziste chiar și atacurilor cu rachete S-300. Peste 800 de şcoli au fost avariate de la începutul invaziei trupelor rusești

Ucrainenii au început să construiască școli subterane puternic fortificate! Confruntați permanent cu amenințarea atacurilor rusești, oamenii au luat măsuri şi vor să îi ajute pe cei mici să îşi continue studiile în siguranţă, chiar dacă invazia Moscovei continuă.

Republicanii din Camera Reprezentanților propun doar finanțarea Israelului, distinctă de a Ucrainei. Noul președinte al Camerei avertizase că "Israelul este un subiect separat"

Republicanii din Camera Reprezentanţilor a Congresului american au introdus luni un proiect ce prevede alocarea a 14,3 miliarde de dolari pentru Israel prin tăierea bugetului Fiscului (Internal Revenue Service, IRS), propunere ce anunţă o dispută cu democraţii, care controlează Senatul, transmite Reuters.

Rusia nu crede în pierderi. Experți: Moscova, cei mai mulți morți din acest an, în luptele din estul Ucrainei. Bătăliile de la Avdiivka, mai violente decât cele de la Bahmut

Serviciile de informații britanice spun că Rusia a suferit unele dintre cele mai mari pierderi de vieți omenești din acest an în luptele din estul Ucrainei. În regiunea Donețk continuă asaltul masiv al rușilor pentru ocuparea unui oraș strategic. Însă atacurile Moscovei sunt respinse de fiecare dată de ucraineni. Pierderile sunt recunoscute și de unul dintre cei mai apropiați aliați ai lui Vladimir Putin.

SUA oferă Ucrainei un nou pachet de ajutor militar, de 150 de milioane de dolari: Sisteme Patriot, sisteme NASAMS, tancuri Abrams, dar si elicoptere

Statele Unite au anunţat joi un nou pachet de ajutor militar destinat Ucrainei pentru a o susţine în războiul cu Rusia, în valoare de această dată de 150 de milioane de dolari şi care cuprinde, printre altele, echipamente de apărare antiaeriană şi tancurile Abrams deja promise, informează agenţiile Reuters şi EFE.