artist

Grigore Leşe este un artist iubitor de contraste şi de viaţă. Adeseori, atitudinea sa haiducească, venită din plămada pământului Maramureşului, asezonată fără artificialitate şi intenţie, cu aceea de înţelegătoare resemnare şi tăcere, pare că ar vrea să aşeze din nou ordinea lumii pe temelii mai drepte. Una dintre frământările intuite de noi, doar atunci când începe să cânte.

Gică Petrescu, 105 ani de la nașterea marelui artist
Cântăreţul Gică Petrescu s-a născut la 2 aprilie 1915, în Bucureşti. Din primele clase primare a făcut lecţii de pian sub îndrumarea mamei sale, precum şi un curs de vioară cu profesorul Glattauer, conform volumului ''Viaţa şi cântecele lui Gică Petrescu'' (Editura Viitorul Românesc, 1993).
Un faimos ilustrator şi designer grafic expune la Muzeul Național de Artă Contemporană: Christoph Niemann
La Muzeul de Artă Contemporană din Capitală vedem lucrările unuia dintre cei mai faimoşi ilustratori din lume, germanul Christoph Niemann, desenator, pictor, autorul a numeroase coperte pentru revista New Yorker.
Artă din buturugile copacilor uscați și tăiați. Un artist italian dă un nou aspect parcurilor și străzilor
Un tânăr de 22 de ani transformă buturugile copacilor uscați și tăiați în adevărate opere de artă. Andrea Gandini dă un nou aspect parcurilor și străzilor din Cetatea Eternă, dar și din alte orașe italiene sau din alte țări.

Elton John: "În spital, singur, în mijlocul nopţii, mă rugam: te rog, nu mă lăsa să mor, lasă-mă să-mi văd din nou copiii, mai dă-mi puţin timp". Prin ce a trecut îndrăgitul artist
Cântăreţul britanic Elton John a mărturisit că a urmat cu succes un tratament pentru cancer de prostată în urmă cu doi ani, informează sâmbătă Press Association.

Muzicianul Andre Rieu împlineşte 70 de ani
Marele artist Andre Rieu s-a născut la 1 octombrie 1949, în Maastricht, Olanda. Violonist, dirijor şi compozitor, Rieu provine dintr-o familie muzicală, tatăl său fiind fostul dirijor al Orchestrei Simfonice Limburg şi al Operei din Leipzig. La încurajarea acestuia, Andre a început să ia lecţii de vioară, la vârsta de 5 ani.
Franco Zefirelli este înmormântat în orașul sau natal, Florența
Funeraliile regizorului Franco Zefirelli au loc marți în orașul sau natal, Florența. Sicriul a fost depus luni la primăria orașului, unde s-au strâns sute de oameni pentru a-și lua rămas bun de la italianul care a încântat întreaga lume cu viziunea sa romantică și producțiile extravagante.

Olivier Kaye și-a mai adjudecat un cerb. Artistul și-a tatuat logo-ul Festivalului Cerbul de Aur pe încheietura mâinii
Olivier Kaye, belgianul care a câștigat două premii la cea mai recentă ediție a Festivalului Concurs Internațional Cerbul de Aur a fost atât de impresionat de experiența pe care a avut-o pe scena de la Brașov, încât a luat o decizie radicală. Artistul și-a tatuat logo-ul Festivalului pe încheietura mâinii, pentru a purta mereu o mărturie a participării la eveniment.
Idris Elba a fost ales de People cel mai sexy bărbat din lume
Cel mai atrăgător bărbat din lume este Idris Elba - actorul britanic: el a fost votat de public, în topul pe 2018 organizat de revista People.