Rusia a fentat colapsul, dar declinul economic a început - analiză CNN

La şase luni după ce a invadat Ucraina, Rusia este blocată într-un război de uzură pe care nu l-a anticipat, dar are succes pe alt front: economia sa dependentă de petrol se află într-o recesiune profundă, însă se dovedeşte mult mai rezistentă decât se aştepta, se arată într-o analiză CNN.

Nancy Pelosi, președinta Camerei Reprezentanților a SUA, a ajuns la Taipei: "Vizita noastră onorează angajamentul neclintit în susţinerea democraţiei vibrante a Taiwanului"

Președinta Camerei Reprezentanților a Statelor Unite, Nancy Pelosi, a aterizat în Taiwan, în pofida numeroaselor avertismente ale autorităților de la Beijing. China consideră Taiwanul o provincie rebelă, însă acest teritoriu se bucură de protecția armatei americane. Beijingul a anunțat deja ''manevre militare ţintite'', ca răspuns la vizita în Taiwan efectuată de Nancy Pelosi. Numărul 3 în ierarhia politică de la Washington a sfidat mesajele de la Beijing, și nu numai, și a oprit la Taipei, unde are programate convorbiri cu președintele Taiwanului și alte oficialități.