asigurări de sănătate
Declaraţie controversată a ministrului demis al Finanţelor. Este incorect ca românii cu venituri mari să achite contribuții de 10 la sută pentru sănătate, iar cei cu salarii mici sa plătească mai puțin, dar să beneficieze de aceleași servicii, consideră Dan Vîlceanu. Soluția, spune ministrul, e un plafon superior pentru contribuţia fiscală. Măsura ar fi un dezastru pentru un sistem deja subfinanţat, sunt de părere specialiştii.

Valorile decontate pentru spitalizarea în unităţile private sunt cuprinse între 624 şi 21.132 lei, anunță CNAS
Valorile decontate din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) pentru cazurile de spitalizare acuţi din unităţile sanitare private sunt cuprinse între 624 de lei şi 21.132 lei, informează Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Contract-cadru aprobat de Guvern: Contribuția personală pentru spitalele private și număr sporit de consultații la domiciliu
Guvernul a aprobat, sâmbătă, Hotărârea privind pachetele de servicii şi contractul-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022.

De la 1 iulie, ne putem trata în spitalele private și cu banii din asigurările publice de sănătate. Argumente pro și contra
De luna viitoare, ne vom putea trata în spitalele private și pe banii statului. Guvernul a aprobat ordonanță de urgență prin care pacienții asigurați la sănătate vor suporta doar o parte din costurile operațiilor, printr-o contribuție personală. În timp ce Executivul susține că este normal ca banii să urmeze pacientul, social-democrații acuză Guvernul Cîţu că deturnează banii publici.

Primele acordate în timpul stării de urgență angajaților din rețelele comerciale și curierat, exceptate de la plata contribuțiilor
În şedinţa de guvern de joi a fost adoptat un proiect de act normativ potrivit căruia anumite venituri ale angajaţilor care au lucrat în perioada stării de urgenţă în contact direct cu cetăţenii vor fi exceptate de la plata contribuţiilor sociale şi a contribuţiilor de asigurări de sănătate.
Ionel Dancă: “Pacienții cu Covid-19 nu au nevoie să fie asigurați”. Ce prevăd cele două hotărâri de guvern în domeniul sanitar adoptate luni
Ionel Dancă, șeful Cancelariei primului-ministru a anunțat că în ședința de guvern de astăzi au fost adoptate și două hotărâri de guvern în domeniul sanitar.
Sănătatea românilor între stat şi privat. Ce opţiuni avem când vine vorba de asigurare a sănătăţii
Servicii medicale egale pentru toată lumea, într-un sistem în care nu toată lumea contribuie în mod egal. Iar unii chiar deloc. Aşa se prezintă astăzi Sănătatea României, un domeniu la care mai e mult de lucrat. Sunt şi români care şi-au luat sănătatea în propriile maini. Ce-i drept, plătesc în plus, pe lângă contribuţiile obligatorii la sănătate, însă, spun ei, au acces mai rapid la servicii medicale. Ce opţiuni avem când vine vorba de asigurare a sănătăţii.
Amnistia fiscală pentru datoriile la CASS a fost adoptată
Românii care aveau datorii la asigurările de sănătate, din perioada 2015-2017, au fost scutiți de plată. Amnistia fiscală a fost aprobată în ședința de Guvern de marți.
Medicii de familie amenință că nu vor mai da rețete compensate și trimiteri. Premierul i-a invitat la dialog
Medicii de familie au anunţat că din ianuarie vor lucra doar contra cost dacă autorităţile nu le asigură un buget mai mare şi nu reduc birocraţia. Pentru unii bolnavi, ar fi o condamnare la moarte. Rezolvarea ar putea veni chiar în săptămâna Crăciunului. Premierul Mihai Tudose i-a invitat la dialog pe liderii medicilor de familie.