O asistentă de la Institutul Oncologic Bucureşti este infectată cu noul coronavirus. Se ţin lanţ problemele din spitale şi în ţară

Cu peste 330 de cazuri noi în ultimele 24 de ore, România se apropie cu paşi repezi de vârful de 10.000 de cazuri. Inamicul invizibil cu care o lume întreagă se bate, implicit şi România, e tot mai nemilos şi loveşte înclusiv în cei care oricum se luptau pentru fiecare zi în plus, bolnavii de cancer. Nici în spitale nu e linişte. Lista unităţilor medicale decimate de acest virus necruţător se măreşte de la o zi la alta.

Rodica Dilevschi, voluntar la Crucea Roșie în Italia: Sperăm cât mai repede să se termine acest coșmar

În centrul focarului de coronavirus din Italia, voluntarii luptă umăr la umăr cu localnicii pentru a combate inamicul care a făcut zeci de mii de victime. O tânără din Republica Moldova, voluntar la Crucea Roşie, este în prima linie a bătăliei. Zilnic transportă la spital zeci de pacienţi infectaţi. Îşi asumă riscul, şi mai are grijă şi de bătrânii şi persoanele infectate, care nu pot ieşi din casă. Le duce hrană şi medicamente. Cu lacrimi în ochi, ea îi îndeamnă pe toți să rămână acasă!