Roboţii şi atacurile cibernetice. Dispozitivele care ne fac viaţa mai uşoară ne vulnerabilizează

Auzim de atacuri cibernetice din ce în ce mai des. Cei mai mulţi dintre utilizatorii obişnuiţi de telefoane mobile, laptopuri şi calculatoare nu înţeleg pe de-a-ntregul nici ce înseamnă aceste atacuri, nici cum sunt ele posibile. Şi în mod normal nu prea ne imaginăm cam cum ne-ar putea afecta pe fiecare dintre noi. Dar ce se întâmplă dacă, spre exemplu, un virus informatic loveşte un robot medical, în timpul unei operaţii?