Rusia a lansat noi atacuri asupra orașelor ucrainene. Zelenski: Sunt mândru că Ucraina nu pierde nicio zi pentru a se apăra de teroarea rusească

Rusia a lansat noi atacuri asupra orașelor ucrainene, noaptea trecută. Cel puțin o persoană a fost ucisă la Dnipro, după ce proiectilele Moscovei au distrus un spital. Volodimir Zelenski a condamnat ferm crimele împotriva umanității comise de Rusia asupra populației civile. Și un oraș din Rusia a fost scena unor explozii, noaptea trecută. Rușii spun că au fost atacuri cu drone, dar Kievul nu a revendicat incidentul. Pe front, luptele au scăzut în intensitate, iar grupul mercenar Wagner a anunțat că a început retragerea din Bahmut.

Război în Ucraina | Doi morţi şi 10 răniţi în atacul de la muzeul din Kupiansk. Rusia ameninţă cu războiul nuclear. Suedia expulzează cinci diplomaţi ruşi

Rusia a atacat în plină zi un muzeu din estul Ucrainei. Cel puţin doi oameni au murit şi 10 au fost răniţi. Lovitura a avut loc în timp ce trupele ucrainene efectuau o serie de raiduri asupra poziţiilor ruseşti de-a lungul fluviului Nipru. Potrivit Kievului, raidurile au scopul de a reduce capacitatea de luptă a Rusiei. De la Moscova se flutură din nou ameninţarea unui război nuclear, iar cel care vehiculează acest scenariu este Dmitri Medvedev, aliatul lui Putin. Cât despre preşedintele rus, purtătorul de cuvânt al Kremlinului insistă că nu are dubluri şi nu se ascunde în buncăr. Pe plan diplomatic, Suedia a decis expulzarea a cinci diplomaţi ruşi, din cauza activităţilor lor.

Rusia pregăteşte noi acţiuni ofensive și ar putea să atace dinspre nord şi est concomitent, anunță serviciul de informaţii militare al Ucrainei

Rusia nu intenţionează să pună capăt războiului împotriva Ucrainei, dar îşi va continua operaţiunile ofensive pe diferite direcţii, a declarat marţi Andrei Cerniak, un purtător de cuvânt al Direcţiei principale de informaţii a Ministerului ucrainean al Apărării (GUR), într-un comunicat postat pe site-ul oficial al instituţiei, potrivit Agerpres.