"A fost pentru prima dată în viața mea când am simțit că aș putea să mor". Mărturiile celor sosiți din Israel luni. MAE continuă demersurile de repatriere pentru sute de persoane

Sunt încă mulți români prinși în mijlocul conflictului sângeros din Israel, iar autoritățile fac eforturi să-i aducă în țară. Până acum, 800 de conaţionali au ajuns acasă. Alți 300 au cerut ajutor pentru următoarele ore și zile. Oamenii descriu momentele de groază trăite în buncăre. Spun că nu vor uita curând sunetul bombelor căzute. Un loc sigur au găsit în România mulţi străini fugiţi şi ei din Israel. De aici vor pleca la familiile lor din Spania, Mexic sau America.

Human Rights Watch: Legile războiului se aplică tuturor părţilor implicate într-un conflict. Uciderea deliberată a civililor, luarea de ostatici şi pedepsele colective, crime odioase

În două zile de război între organizaţia islamistă palestiniană Hamas şi Israel, bilanţul este de 1.200 de morţi şi 4.500 de răniţi, mulţi dintre ei civili, de ambele părţi ale conflictului. Dintre acestea, peste 700 de persoane au fost ucise în Israel şi peste 2.200 rănite, în timp ce în Fâşia Gaza s-au înregistrat cel puţin 493 de morţi, dintre care 91 de copii, şi 2.751 de răniţi, dintre care 244 de copii, transmite EFE luni.

Iranul neagă implicarea directă în atacurile din Israel. SUA nu are informații despre participarea Teheranului. Wall Street Journal: Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice a avut întâlniri de planificare a atacurilor cu Hamas în august

Iranul neagă cu fermitate informațiile conform cărora ar fi fost direct implicat în planificarea atacului Hamas asupra Israelului sau că a dat aprobarea prealabilă în privința acestora, insistând că Hamas este o oragnizație politică independentă, notează The Guardian.

Israelul impune "un asediu complet" asupra Fâșiei Gaza. Netanyahu: Loviturile aeriene sunt doar începutul. Fiecare loc din care acționează Hamas va fi transformat în ruine. Armata a masat tancuri la linia de demarcație

"Am știut dintotdeauna ce este Hamas. Acum știe și lumea întreagă. Hamas este ISIS", a declarat luni seară Benjamin Netanyahu, într-un discurs televizat. El a subliniat că loviturile aeriene asupra Fâșiei Gaza sunt doar începutul. Armata israeliană a lansat luni mii de raiduri asupra țintelor Hamas din Gaza, iar ministrul Apărării a anunțat o blocadă totală a teritoriului. "Îi vom lăsa fără mâncare, fără apă și fără energie", a spus oficialul. "Luptăm cu animale, așa că îi vom trata ca atare", a mai precizat ministrul. Cel puțin 900 de oameni și-au pierdut viețile în Israel, potrivit unui oficial citat de CBS. Aproape 700 de palestinieni au murit, au anunțat autoritățile din Fâșia Gaza. Guvernul Netanyahu neagă că ar negocia printr-un schimb de prizonieri eliberarea celor răpiți. Între timp, atacurile din nordul țării au fost revendicate de gruparea teroristă Al Quds, mișcare paramilitară a gărzilor revoluționare iraniene. În mai puțin de 48 de ore, armata israeliană a mobilizat peste 300.000 de rezerviști.

"Teroriștii au intrat în acele așezări, lângă graniță, au măcelărit, au intrat din casă în casă". "Mai sunt câteva foarte mici așezări în apropiere de graniță în care mai există arabi înarmați". Mărturii din Israel

Scene de groază se desfășoară sub ochii multor israelieni de când teroriştii Hamas au început atacul. Unii își plâng apropiații uciși cu sânge rece, iar alții se roagă ca persoanele dragi să fie în viață după ce Hamas a anunțat că a luat zeci de prizonieri - militari și civili. Acum nu e oră în care să nu sune alarmele, ori avioanele să nu zboare pe deasupra zonelor locuite din Israel. Vă avertizăm, sunt imagini și informații care vă pot afecta emoțional.