aubonne

La sfârşitul acestei săptămâni, sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi depus la o capelă ortodoxă din Lausanne pentru ultimele slujbe religioase din Elveţia. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru TVR, Dan Bădic, fost director al Casei Majestăţii Sale, a declarat că va propune canonizarea Regelui Mihai.
Rugăciuni în Elveția. Trimisul special al TVR la Aubonne, primit să se reculeagă la căpătâiul Regelui Mihai
Flori și lumânări la reședința regală din Aubonne, acolo unde oamenii aduc un omagiu fostului suveran. Fiicele Regelui Mihai își plâng tatăl, preoții se roagă la căpătâiul Majestății Sale. Români și elvețieni, uniți în admirația pentru Majestatea Sa, își aștern gândurile în cartea de condoleanțe. Regele a lăsat un gol în sufletul tuturor românilor, spune fostul său secretar. Aflat în Elveția, Dan Bădic își amintește de ultima întâlnire pe care a avut-o cu Majestatea Sa.

Imagini emoționante de la Aubonne, Elveția. Familia Regală se reunește la căpătâiul Regelui Mihai
Familia Regală se reunește în Elveția, acolo unde a avut loc deja prima slujbă religioasă în memoria regelui. La reședința privată din Aubonne au ajuns Majestatea Sa, Margareta, și Principesa Sofia. S-au alăturat Principesei Maria, cea care l-a vegheat pe Rege până în ultima clipă de viață. În Elveția se află și trimisul special al TVR, Camelia Csiki.
Șefa Casei Regale a ajuns în Elveția. Corespondență de la trimisul special al TVR, Camelia Csiki
Șefa Casei Regale a ajuns marți după-amiază la Aubonne, în Elveția, la reședința privată a Majestății Sale, a transmis Camelia Csiki pentru Ora de știri. Trupul neînsuflețit al Regelui Mihai va fi adus miercurea viitoare în țară și transportat la Castelul Peleș, pentru două zile. Sicriul va fi adus apoi la București. Funeraliile vor avea loc sâmbătă, pe 16 decembrie, la Curtea de Argeș.
Starea Regelui Mihai este evaluată zilnic. Principesa Margareta revine în România. Corespondență de la Aubonne, Elveția
Starea de sănătate a Regelui Mihai rămâne îngrijorătoare. Sunt cele mai proaspete informaţii transmise de Casa Regală. Pentru că medicii consideră prea riscantă deplasarea Majestăţii Sale la spital, în reşedinţa din Aubonne o amplă echipă îl supraveghează permanent pe Rege şi încearcă să-i aline suferinţa. Trimisul special al TVR în Elveţia, Diana Dumitraşcu, a dat detalii la Telejurnal chiar din faţa reşedintei de la Aubonne.
Starea Regelui Mihai este precară. Relatare din Aubonne, Elveția
Starea de sănătate a Regelui Mihai este în continuare precară dar stabilă. Sunt singurele informații pe care reprezentanții Familei Regale le-au făcut publice. Trimisul TVR la Aubonne, în Elveția, Diana Dumitrașcu, a dat detalii la Telejurnal.
Andrew Popper:Nicolae a acceptat în scris decizia de excludere din succesiune."Nu e vorba de iertare (…) Majestatea Sa nu dorește să-l vadă"
Regele Mihai este într-o stare foarte precară de sănătate. Anunțul a fost făcut miercuri seară, în direct, în exclusivitate la TVR 1, de şeful Casei Majestăţii Sale, Andrew Popper. Cel mai controversat subiect după ce starea Regelui s-a înrăutățit este legat de încercarea eșuată a fostului Principe Nicolae de a-și vedea pentru ultima dată bunicul. Oficialul Casei Regale a oferit detalii pe care avocatul lui Nicolae le contestă.
Andrew Popper, șeful Casei Majestății Sale: "Regele are momente când este conștient și momente când este mai puțin conștient"
Invitat la emisinea Romania9, de la TVR 1, șeful Casei Majestății Sale, Andrew Popper, a oferit informații în exclusivitate despre starea de sănătate a Majestății Sale, Regele Mihai.
Starea Regelui Mihai s-a ameliorat. ASR Margareta şi Principele Radu au discutat cu medicii despre tratament
A trecut o săptămână de când Casa Regală a anunţat că starea fostului suveran al României s-a agravat. Ultimele zile, însă, au adus o ameliorare a stării de sănătate, aşa că acum Majestatea Sa, Regele Mihai, se simte mai bine. Trimisul nostru special în Elveţia, Camelia Csiki, ţine legătura cu apropiaţii familiei.
- 1
- 2