Un an de la vizita Papei Francisc în România. Monseniorul Aurel Percă: Numai împreună putem să ne întâlnim înaintea lui Dumnezeu

Pe 31 mai se împlinște un an de la vizita Papei Francisc în România. În 2019, la 20 de ani de la vizita Papei Ioan Paul al doilea, încă un Suveran Pontif ne trecea pragul. Papa Francisc ajungea, timp de trei zile în trei regiuni istorice. Sute de mii de români i-au ieşit în cale, iar ecourile acestei călătorii apostolice au făcut înconjurul lumii. TVR a fost producătorul oficial al vizitei Papei Francisc în ţara noastră şi a implicat resurse impresionante, atât umane cât şi materiale.

Aurel Percă a fost înscăunat Arhiepiscop Mitropolit de București. Ceremonia a fost transmisă în direct de TVR

Ceremonie specială la Catedrala Sfântul Iosif din Capitală, pentru înscăunarea noului Arhiepiscop Mitropolit româno-catolic. Monseniorul Aurel Percă, numit de Papa Francisc, a luat în primire canonică Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti. El a fost acceptat de Vatican după ce predecesorul său, monseniorul Ioan Robu, a renunțat la funcție.