autorecenzare
Probleme la recensământul populaţiei. Etapa de colectare a datelor din ușă în ușă se desfășoară lent pentru că recenzorii nu-i găsesc pe oameni acasă. Iar de multe ori datele colectate se încarcă greu în sistem. Potrivit legii, persoanele care refuză de trei ori recenzarea riscă amenzi de până la 3.000 de lei.
Recensământul a ajuns la etapa interviurilor față în față. Primăriile caută oameni care vor să devină recenzori, deoarece este criză de personal
Recensământul a intrat în etapa finală. Până pe 17 iulie se va desfăşura culegerea datelor privind populaţia României cu ajutorul recenzorilor, prin interviu faţă în faţă. Deocamdată, autoritățile locale încă sunt în căutare de oameni care vor să devină recenzori, deoarece este criză de personal.
Ultimele două zile pentru autorecenzare. Peste 60 la sută din locuitorii de la orașe au completat online chestionarele
Au mai rămas două în zile în care românii se pot auto-recenza. Specialiştii îi îndeamnă pe cei care şi-au făcut autorecenzarea să verifice dacă au completat corect formularul de date. iar pe cei care nu au fost luaţi în evidenţă să fie pregătiţi să primească acasă, de săptămâna viitoare, recenzorii care vor veni să culeagă datele necesare.
Autorecenzare, peste aşteptări. Conduce detaşat Capitala, urmată de judeţele Cluj şi Timiş
Procesul de autorecenzare a intrat în prelungiri cu o avalanşă de chestionare completate. Conduce detaşat Capitala, urmată de judeţele Cluj şi Timiş. Procesul merge mai greu la sate, unde oamenii au nevoie de ajutor ca să completeze formularele online. Chiar şi aşa, sunt localităţi unde autorecenzarea a întrecut toate aşteptările.

Autorecenzarea în sistem online se prelungește până pe 27 mai
Românii care nu s-au autorecenzat încă mai au timp să completeze datele. Autoritățile au prelungit termentul pentru autorecenzare cu încă două săptămâni, până pe 27 mai. In ultimele zile s-au înregistrat și 400.000 de chestionare completate în 24 de ore, ceea ce înseamnă un interes de patru ori mai mare față de acum câteva săptămâni. Din 31 mai, recenzorii vor bate la ușa celor care nu s-au autorecenzat.

Autorecenzarea se prelungește după termenul de 15 mai. Până acum, 37% dintre români au trimis chestionarele online
Comisia Centrală a Recensământului Populației și Locuințelor (CCRPL) a decis să prelungească termenul-limită de 15 mai până la care se putea face autorecenzarea în sistem online. Noul dead-line pentru "recensământul online" va fi anunțat mâine, 13 mai, de Institutul Național de Statistică (INS), într-o conferință de presă.
Ultima săptămână de autorecenzare: Platforma s-a blocat, după ce au fost trimise și 200.000 de chestionare pe zi
În ultima săptămână în care românii se pot autorecenza, platforma a fost asaltata de sute de mii de solicitări. S-a ajuns din nou la probleme tehnice, pentru care a fost nevoie de intervenţia specialiştilor timp de câteva ore. Autorecenzarea mai este posibilă până duminică, 15 mai, după care timp de două luni va avea loc recenzarea faţă în faţă. Recenzorii vor merge acasă la cei care nu şi-au completat datele pe internet.

STUDIU | Aproape 80% dintre participanţii la recensământ din etapa de autorecenzare vor profita de ziua liberă oferită
Peste 6,5 milioane de români au completat chestionarul pentru recensământ până la 7 mai 2022, iar aproape 80% dintre participanţii la recensământ din etapa de autorecenzare vor profita de ziua liberă oferită de stat, arată studiul Reveal Marketing Research despre recensământul general al populaţiei şi locuinţelor.
Recensământul merge mai greu la sate. La nivel național, au fost completate mai puțin de cinci milioane de formulare de autorecenzare
Fără calculatoare sau tablete la îndemână, de multe ori și fără internet, oamenii de la ţară nu se grăbesc să se autorecenzeze online. Cei care ajung la primării cu diverse treburi sunt ajutați de angajați să completeze formularele, însă ceilalți spun că preferă să aștepte recenzorii acasă. Autorecenzarea online mai poate fi făcută până pe 15 mai.
- 1
- 2