Război în Ucraina - ziua 83. Prin evacuarea militarilor din combinatul Azovstal, ultimii apărători ai Mariupolului, orașul trece complet sub ocupație rusească. Harta zilei

Militarii ucraineni baricadați în combinatul Azovstal au fost evacuați după mai bine de două luni de rezistență și de apeluri pentru a fi salvați. Apărătorii din Mariupol au fost scoși din combinat după mai multe runde de negocieri și au ajuns la spitale din zone controlate de forțele ruse. Eroii de la Azovstal au statut de prizonieri, dar pentru eliberarea lor vor continua negocierile.

Război în Ucraina, ziua 82. Militarii ucraineni au ajuns la granița de est cu Federația Rusă. "Ocupanţii nu vor în continuare să admită că au ajuns într-o fundătură". Militarii grav răniți din Azovstal, evacuați

Armata ucraineană câştigă teren pe frontul de est, după ce a reuşit să îi gonească pe ruşi din apropierea oraşului Harkov, al doilea ca mărime din Ucraina. Seara târziu, la Azovstal a început o operațiune de evacuare a militarilor ucraineni grav răniți, a anunțat Ministerul rus al Apărării. Nu este o capitulare, a precizat comandantul Regimentului Azov, deși mass media ruse susțin contrariul.

Război în Ucraina, ziua 81. Ruşii își intensifică atacurile în est și ar fi folosit bombe cu fosfor în Ucraina. Suedia anunță că vrea să adere la NATO

Rachetele rusești au lovit infrastructura militară în zona Liov fără să provoace victime. Soldații lui Putin s-au retras din zona Harkov și nu au reușit să avanseze în Donbas. Ucrainenii susțin că au respins 12 atacuri în regiunile Donețk și Lugansk în ultimele 24 de ore. Potrivit evaluărilor serviciului britanic de informații militare, Rusia a pierdut până acum o treime din forțele combatante pe care le-a desfășurat în februarie și este puţin probabil să-şi accelereze ritmul de avansare în următoarea lună. Alte 500 de mașini cu civili au părăsit Mariupol și au ajuns în siguranță la Zaporojie, în timp ce drama soldaților de la Azovstal continuă. Procurorul general al Ucrainei lucrează la dosarul crimelor de război. 227 de copii au fost uciși până acum. Este tabloul cele de a 81-a zi a războiului din Ucraina.