bani europeni

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a transmis Autorităţii de Certificare şi Plată (ACP) din cadrul Ministerului Finanţelor, spre certificare şi rambursare, declaraţii de cheltuieli în valoare totală de 608 milioane euro, potrivit unui comunicat

Asistență europeană de peste 33 de milioane de euro pentru România, sprijin după seceta severă de anul trecut
Comisia Europeană a propus un sprijin financiar în valoare de 33,9 milioane de euro din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) pentru a oferi asistenţă României, în urma daunelor cauzate de o secetă severă în vara anului 2022, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
România riscă să piardă o parte din banii din PNRR. Ministrul Energiei, la TVR INFO: Nu acceptăm să pierdem aceste fonduri. Cele două jaloane nu au fost îndeplinite din motive administrative și sunt în curs de realizare
România riscă să piardă o parte din banii din PNRR pe motiv că nu au fost îndeplinite o parte dintre jaloanele pe energie. Este anunţul făcut de Comisia Europeană care a transmis şi faptul că urmează să primim cei aproximativ 2,8 miliarde de euro aferente cererii 2, în luna septembrie, adică cu întârziere.
Comisia Europeană a aprobat o evaluare preliminară parțial pozitivă a celei de-a doua cereri de plată a României în cadrul Mecanismului de redresare. Două jaloane din 49 nu au fost atinse în mod satisfăcător
Comisia Europeană a aprobat astăzi o evaluare preliminară pozitivă a unei părți din jaloanele și țintele legate de cea de-a doua cerere de plată a României în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, se arată într-un comunicat postat pe site-ul instituției. Guvernul nu a îndeplinit 2 din cele 49 de jaloane pe care și le-a asumat și nu va primi la finalul acestei veri întreaga sumă de 2,8 miliarde de euro.
Banii europeni transformă spitalele vechi în centre moderne. Încă 8 unități medicale din România își vor renova clădirile. În Capitală se va construi un nou centru TBC
Banii europeni pot transforma spitalele vechi din țară în centre moderne, unde pacienții să fie îngrijiți în siguranță și cu aparatură modernă. Încă opt spitale din România au primit undă verde pentru a-și renova clădirile vechi sau pentru a ridica noi construcții cu finanțare din PNRR. Printre unitățile medicale care au semnat contractele de finanțare sunt două spitale din București și două din Constanța, dar și patru spitale militare.
Sprijin din bani europeni pentru producția de lapte. Premierul a discutat cu procesatorii din industria laptelui și crescătorii de vaci
Guvernul promite că va susține producția de lapte din România cu bani europeni. Premierul a discutat cu reprezentanții crescătorilor de vaci și cu procesatorii din industria laptelui despre soluțiile de sprijin.
Șase pasaje vor decongestiona centrul municipiului Oradea. Proiectul este finanțat aproape integral din bani europeni
Centrul Civic al Oradei este un imens șantier zilele acestea. În zonă se lucrează la realizarea a cinci pasaje rutiere supra și subterane, iar până acum au fost foraţi majoritatea celor 2.000 de piloni necesari lucrării. În plus, se lucrează şi la un al şaselea pasaj, care face parte dintr-un alt proiect, dar vine în completarea unei lucrări de ansamblu.
Satul fără tineri, dar cu bani aruncați pe o ”bază sportivă multifuncțională”. Acolo a rămas doar un teren de fotbal uzat
Bani aruncați pe apa sâmbetei într-una dintre cele mai mici și sărace comune din județul Botoşani. Autoritățile din Adăşeni au început construirea unei baze sportive într-un sat în care cei mai mulți localnici au trecut de 70 de ani. După trei ani de şantier, baza nu e gata, iar autoritățile spun că mai au nevoie de bani.
Sporul pentru lucrul cu bani europeni, în funcție de performanță. Cine atrage sume mari primește mai mulți bani la salariu
Angajaţii din primării şi consilii judeţene, care lucrează cu bani europeni, vor primi salarii mai mari, în funcţie de performanţă. Pentru acordarea sporului vor conta orele alocate activităţilor din aceste proiecte, dar şi valoarea totală a finanţării. Până acum, singurul criteriu de recompensă era numărul de proiecte. Guvernul a lansat în consultare noul Regulament care nu îi lasă pe primari să decidă cui acordă sporurile.