Omanul a primit zece deținuți eliberați de la Guantanamo

Omanul a anunțat luni că a preluat zece prizonieri eliberați de la închisoarea militară americană de la Guantanamo, sud-estul Cubei, în cadrul măsurilor prin care președintele în exercițiu al SUA, Barack Obama, încearcă să reducă numărul deținuților din acest centru înainte de încheierea mandatului său, transmite Reuters.

Ultimul discurs al lui Barack Obama. El le-a cerut americanilor să fie uniţi şi să creadă în schimbare

Barack Obama a ţinut ultimul său discurs ca preşedinte. Ovaţionat la aproape fiecare frază, el s-a ferit să îl critice direct pe succesorul său de la Casa Albă. A făcut însă apel la americani să rămână uniţi şi să nu uite că democraţia nu începe şi nu se termină cu alegerile - ci cu implicarea în societate a fiecăruia. Preşedintele în exerciţiu a trecut în revistă realizările de care este cel mai mândru după 8 ani de mandat şi le-a mulţumit apropiaţilor - mai ales familiei sale şi vicepreşedintelui.

Ultimul discurs al lui Barack Obama ca preşedinte al SUA

Barack Obama susţine, marţi, ultimul său discurs ca preşedinte la Chicago, acolo de unde s-a lansat în politică şi unde, acum opt ani, mulţumea americanilor pentru copleşitorul vot de încredere. În alocuţiunea sa săptămânală la radio a anunţat câte ceva din temele la care o să se refere. Săptămâna viitoare, pe 20 ianuarie, Donald Trump va fi învestit oficial preşedinte al Statelor Unite.