bătaie în clasă
Violența în unitățile de învățământ a revenit odată cu începutul anului școlar. Într-un liceu din Gorj, doi elevi de clasa a XI-a s-au bătut chiar sub ochii colegilor. Iar scena a fost filmată de unul dintre aceștia. Cu toții au fost sancționați. Atenție, urmează imagini și informații care va pot afecta emoțional!
Elev cu mână ruptă, după o bătaie cu colegii. Conducerea școlii spune că fapta nu a avut loc în clasă
Agresiunea din mediul şcolar a ajuns un adevărat fenomen, ascuns uneori de profesori, care nu vor să aibă probleme la locul de muncă. Un astfel de caz a fost semnalat și la școala din Viişoara, în judeţul Bihor. Părinții unui elev din clasa a V-a acuză că băiatul lor s-a ales cu mâna ruptă și cu o mare teamă de a merge la școală după o bătaie cu mai mulți colegi. Conducerea școlii, în loc să găsească o rezolvare, face eforturi să dovedească faptul că elevul şi-a rupt mâna în timpul liber.
Violență într-o școală din Satu Mare. Un băiat este lovit cu pumnii și picioarele de un alt elev, în timp ce colegii încurajează bătaia
Scene revoltătoare la Satu Mare. Un băiat a fost snopit în bătaie de colegi atât în clasă, cât şi în curtea şcolii. Autoritățile au declanșat o anchetă după ce pe rețelele sociale au apărut două filmulețe din decembrie anul trecut și de acum câteva zile, în care se vede cum elevul este lovit cu bestialitate. Vă avertizăm, urmează IMAGINI ȘI DETALII CU IMPACT EMOȚIONAL!
Doi elevi din Buzău s-au snopit în bătaie. Colegii i-au filmat și au făcut galerie. Imagini cu puternic impact emoţional!
Incident violent la o şcoală din Buzău. Doi elevi s-au luat la bătaie, chiar în clasă. Şi-au împărţit pumni cu sălbăticie şi cu greu au fost despărţiţi. Grav este şi că întreg incidentul a fost filmat de colegi, care râdeau şi chiar îi încurajau să se lovească. Acum, atât protagoniştii episodului violent, cât şi "cameramanii" de ocazie vor fi sancţionaţi de conducerea şcolii. Atenţie, urmează imagini cu puternic impact emoţional!