Prețul carburanţilor a ajuns la nivelul anului 2010. Românii fac economii la benzină și motorină, dar nu se preconizează ieftiniri în magazine în perioada imediat următoare

Se ieftinesc combustibilii, iar românii ar putea face și în următoarele săptămâni economii de aproape 15- 20 la sută la plinul de benzină sau motorină. Nu se preconizează însă şi ieftiniri în magazine în perioada imediat următoare. Stocurile sunt la costurile din lunile trecute. Pe termen lung, specialiştii estimează că toată economia va fi afectată de prăbuşirea cotaţiei petrolului. Ceea ce inseamnă locuri de muncă pierdute şi falimente.

Benzina și motorina s-au ieftinit. Prețul benzinei din România este al treilea cel mai mic din Uniunea Europeană

Benzina s-a ieftinit până la 5 lei litrul în unele dintre benzinăriile din România. În weekend, prețul scade și sub acest prag, inclusiv în unele stații din București. Prețul este mai mic cu 8% decât în urmă cu o lună, iar motivul este reducerea cotației barilului de petrol pe piețele internaționale. Experții spun că producția globală este mai mare decât cererea și nici măcar decizia statelor producătoare de a vinde mai puțin petrol nu a dus la o apreciere semnificativă a prețului.