23 aprilie, Ziua Mondială a Cărții și a Drepturilor de Autor. În România este Ziua Bibliotecarului

"Cărțile sunt vehicule vitale care accesează, transmit și promovează educația, știința, cultura și informația în întreaga lume" transmite Audrey Azoulay, director UNESCO, cu ocazia Zilei Mondiale a Cărții și a Drepturilor de Autor, celebrată pentru prima dată, în 1996, la iniţiativa Spaniei, unde, anual, are loc Festivalul Trandafirilor, dedicat Sfântului Gheorghe (Sfântul Jordi). Tot pe 23 aprilie, sunt comemoraţi Miguel de Cervantes, William Shakespeare şi Inca Garcilaso de la Vega.

#Bookfacechallenge | 23 aprilie, Ziua Mondială a Cărții și a Drepturilor de Autor. În România este Ziua Bibliotecarului

În ultimul an, când oamenirea a trecut printr-o pandemie, cărțile s-au dovedit a fi instrumente puternice pentru a combate izolarea, au întărit legăturile dintre oameni, au extins orizonturile, stimulând mintea și creativitatea. În unele țări, numărul cărților citite s-a dublat. Prin lectură și celebrarea Zilei Mondiale a Cărții și a Drepturilor de autor, ne putem deschide către ceilalți în ciuda distanței și putem călători datorită imaginației.

Mii de cărţi au fost donate pentru o bibliotecă din Vâlcea. O campanie la care participă și TVR, alături de universități bucureștene

Suferim din cauza sistemului educațional deficitar, dar ignorăm că suntem țara europeană în care numărul elevilor în zonele rurale scade alarmant. În paralel, pierdem anual sute de spații destinate cândva bibliotecilor. Acest fenomen a atras atenția unor universități bucureștene care au inițiat, alături de Televiziunea Română, o campanie de donare de cărți. Prima bibliotecă se va deschide în comuna vâlceană Mihăiești.