bolnavi
Zi neagră pentru tot ce înseamnă gestionarea pandemiei de Covid-19 în țara noastră. România a trecut de pragul de patru mii de infectări, asta după ce ieri înregistraserăm puțin peste trei mii de cazuri.
Euthyrox importat din Italia pentru bolnavii din România
Rază de speranţă pentru bolnavii afectați de lipsa medicamentului Euthyrox. Asociația Distribuitorilor Europeni de Medicamente, împreună cu Ministerul Sănătății și asociațiile de pacienți cronici, au reușit să importe din Italia 25 de mii de cutii. Medicamentul va ajunge în farmacii, în tranșe, zilele următoare.
Prahova: Foștii bolnavi de COVID-19, puși pe drumuri pentru concedii medicale
Calvarul celor care au avut de suferit din cauza pandemiei continuă. La ambulatoriul Spitalului de Boli Infecţioase din Ploieşti, zeci de oameni, foşti bolnavi de COVID, încearcă disperaţi să îşi ridice documentele pentru concediul medical. Vin în zori şi stau multe ore la coadă. Şi asta pentru că spitalul are un singur medic ce poate elibera actele.
Timișoara: Aproape de cei suferinzi. Un preot aduce liniștea și alinarea în sufletele chinuite de boală ale pacienților din spitalul "Victor Babeș"
Pentru pacienții infectați cu COVID 19, frica, spaima de suferinţă este și mai mare pentru că boala e puţin cunoscută, iar virusul atacă uneori foarte rapid. În Spitalul "Victor Babeș" din Timişoara, un preot aduce liniștea și alinarea în sufletele chinuite de boală ale pacienților.Intră inclusiv în saloanele din zona roşie, dar numai după ce îmbracă și el costumul de protecție, asemenea cadrelor medicale. Și are cu el cartea de rugăciuni, sfânta cruce şi vorbe de încurajare.
Noul spital de psihiatrie din localitatea arădeană Căpâlnaş va fi finalizat în cel mult un an. Lucrarea costa 25 de milioane de lei
Noul spital de psihiatrie din localitatea arădeană Căpâlnaş, care este construit cu 25 de milioane de lei din fonduri guvernamentale şi judeţene, va fi finalizat în cel mult un an, a anunţat, joi, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca.
Marcel Vela, despre bolnavii care necesită terapie intensivă: nici un pacient nu rămâne pe dinafară
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a afirmat, sâmbătă, la inaugurarea Unităţii Mobile de Terapie Intensivă de la Timişoara, că există gândit un sistem astfel încât niciodată o persoană care are nevoie de terapie intensivă, indiferent dacă este afectată de COVID-19 sau de altă boală, să nu rămână netratată.
La Institutul Matei Balş capacitatea maximă de internări a fost atinsă
La Institutul „Matei Balş” a fost atinsă capacitatea maximă de internări. Dr. Adrian Marinescu spune că la adulţi nu pot fi internați mai mult de 250 de pacienţi, număr atins în garda de ieri.
Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara începe să revină la normalitate. În Secția de Pneumologie se pot interna din nou pacienţi non-Covid
După mai bine de trei luni în care a reprezentat salvarea pacienților infectați cu Covid-19, Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara începe să revină la normalitate. În Secția de Pneumologie se pot interna din nou pacienţi care nu sunt infectaţi cu noul coronavirus. Toate saloanele au fost dezinfectate, iar zece bolnavi sunt deja sub tratament.
Cluj: Cozi uriașe în fața Institutului Oncologic. Numărul celor care au nevoie de consultaţii sau de internare a crescut după ridicarea restricțiilor de circulație
Aglomerație în această dimineață la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca. Sute de bolnavi de cancer au stat la coadă ca să poată intra la consultație. Aglomerația s-a format pentru că se făcea triajul epidemiologic, dar și testări pentru Covid-19.

