Rusia a utilizat pe scară largă armele cu dispersie în Ucraina, provocând sute de victime civile şi distrugând imobile de locuit, şcoli şi spitale, a declarat joi un organism internaţional de supraveghere, citat de France Presse.
În orașul Mykolaiv din sudul Ucrainei rușii bombardează zilnic. Peste jumătate dintre locuitori au părăsit orașul. În zonele atacate nu există electricitate. Și nici apă potabilă nu există pentru că instalațiile au fost și ele bombardate. În zona au ajuns și jurnaliștii TVR trimiși în Ucraina. Alina Grigore, Mihai Florea și Claudiu Petringenaru ne-au transmis reportajul care urmează.
Echipa TVR trimisă în Ucraina - Alina Grigore, Claudiu Petringenaru și Mihai Florea – s-a întors în Mykolaiv, deoarece era prea periculos să rămână în Lymany, unde atacurile rușilor sunt continue.
O singură lovitură a bombelor cu dispersie pe care trupele ruse le-au folosit în atacurile asupra unui spital și a unui centru de donare de sânge din Ucraina, a provocat daune mortale pe o suprafață de 350 de metri, arată o investigație vizuală a Airwars, o organizație non-profit de tip watchdog.