Şoferul fugar a fost prins. Brăileanul de 34 de ani a intrat cu maşina într-un grup de nuntaşi

Şoferul care a produs panică la o nuntă în Brăila şi a fost căutat în tot judeţul a fost prins.  Are 34 de ani şi, deocamdată, nu a oferit nicio explicaţie pentru faptele sale. Gestul său a băgat în spital doi oameni, un bărbat şi o femeie, striviţi de gardul bisericii de maşina scăpată de sub control. Starea bărbatului este gravă şi a fost adus de urgenţă în Capitală.